să întrerupi orice legătură cu lumea
orice atingere

Am fi putut să nu rămânem așa.
eu - neliniște sub un strat mâlos de banalitate
tu doar tăcere
mi-e teamă că nimic nu mai contează
spunea

eu mergeam pe vârfurile degetelor atent
treceam pe lângă o cale ferată
șine nesfârșite pline de rugină parcă erau pete de sânge
mergeam întruna

Dacă sângele nu e sânge, poate că nici durerea nu e durere.

Am fi putut avea copii, o casă mică albă
ridicată undeva departe
eu nu aș mai fi fugit de mine și nu m-aș mai fi urât pentru asta
tu nu ai mai fi stat închisă sedată cu o realitate
inutilă
spunea

mergeam înainte și nici măcar nu era beznă. o lumină puternică, frumoasă, un miez de zi cald, pomi înfloriți, nimic care să te aducă înapoi.

Dacă întoarcerea nu e întoarcere, poate că nici uitarea nu e uitare.

Am fi putut să ne salvăm

tot mai frig
o primăvară crud-întunecată

să întrerupi orice atingere

mergeam
șinele se ridicau mă înlănțuiau tot mai strâns
el avea ochii obosiți, uneori verzi, alteori albaștri
încercam să le înlătur să mă ridic
și o tristețe cum n-am mai aflat
tot mai strâns

legătura cu lumea

(eu nu știam unde ești. și mai ales de ce nu-mi spui ce se întâmplă cu mine.)