De la început trebuie să mărturisesc despre nepriceperea mea în ale mașinilor,
eu rămînînd un conservator și un nostalgic, mașina adorată de mine fiind bătrîna Dacie, cu ultima făcînd peste 230.000 km, fără să umblu la motor sau cine știe ce reparații. Kilometri parcurși înseamnă plimbări, cărat diverse obiecte, de la bagaje, la saci cu ciment și îndeplinirea sarcinilor de serviciu, atunci cînd prezența mea pe teren era obligatorie, trebuind pentru aceasta să trec prin gropile și craterele sătești, comunale, județene ale dragelor noastre drumuri.
Într-o zi mă întreabă un prieten cît ar costa o asigurare la un X5. I-am răspuns
că ar trebui să știu ce greutate are, crezînd că este vorba de un camion. Mi-a rîs în nas și mi-a spus că e BMW, de ultimă generație, de vreo 60.000 de euro.
"60.000 ?! mi-am zis, cu banii ăștia mi-aș fi luat vreo cincisprezece Dacii de mi-ar fi ajuns pentru cel puțin o sutăcincizeci de ani" . Ce contează că ai Lamborghini sau Dacie, dacă prin localitățile patriei tot cu 5o la oră mergi, în afară lor nu sari de 9o - asta în cazul în care respecți legile rutiere.
L-am întrebat de ce dă atîția bani pe o mașină, că doar n-o programezi să meargă singură, să ocolească gropile...
"Păi zice, una e să te dai jos dintr-o Dacie și alta e dintr-un BMW. Dă bine. Îți ridică statutul social. Devii fițos, lumea te respectă, demostrezi că ești potent, că te duce mintea !"
"Cum îți ridică statutul social ? - pentru că eu credeam că acesta îți este dat de măsura faptelor tale, adică de cît poți da tu pentru semenii tăi". Mă gîndeam că nu poți pune semnul egal între unul cu bani și un doctor, spre exemplu, care îți pune în loc o altă inimă, sau un aviator care ridică o măgăoaie de avion cu vreo 5oo de inși la bord pînă la 10 km înălțime, îl trece peste mări și oceane și îl pune apoi pe pămînt, sau, de ce nu, cu un creator de artă, care îți dă
fiori și îți face pielea de găină văzîndu-i sau ascultîndu-i opera.
"Prietene n-ai dreptate. Dacă n-ai bani, ești nimeni . Ce diplome, ce studii !"...
"Cum adică, fă-mă să înțeleg. Banii îți adîncesc circumvoluțiunile , te fac mai
frumos ... Nu crezi că e penibil să asculți dintr-un Ferrari manele, cînd există și muzica lui Mozart, Vivaldi, Pink Floyd, să ai butoni la cămașă de zeci de mii de euro, să îți spînzuri de gît o geantă de tot atîția bani, să îți îngreunezi mîna cu un ceas de aur (care, fie vorba între noi, tot ora aia îți arată), cînd știi că în lume mor copii de foame, că mulți n-au un acoperiș de-asupra capului, că se moare pentru că nu există un doctor să-ți facă o banală operație de apendicită, iar ție nu ți-a fost dat timp suficient să-i cheltuiești ?"
"Fiecare cu norocul lui! Gîndește-te că dacă n-am fi noi cu atîția bani, n-ar mai fi progres"...
"Dar dacă n-ar fi aceste minți luminate, care să născocească mașinile voastre de lux, casele supradimensionate, prin care vă rătăciți, toate aceste lucruri mărunte, cît ați mai valora voi și banii voștri ?!"
Recunosc că doza mea de naivitate întrecuse măsura.
Ne-am despărțit la prima intersecție, fiecare luînd-o spre casa lui, adică spre raiul său.
Mi-am parcat bătrîna mașină în fața blocului și am intrat în apartamentul meu de 40 m.p., aflat la etajul opt ( așa pot privi și eu lumea de sus și mai economisesc și abonamentul la sala de fitness, liftul fiind totdeauna stricat ) construit cu avînt revoluționar și repartizat de uzina la care lucrasem, am deschis ușa frigiderului din care am vrut să iau o bere, dar goliciunea lui m-a făcut să renunț repede, mulțumindu-mă cu o carte din raftul ticsit cu iluzii și am început să citesc...

Întîmplător îmi picase în mînă Kafka .