„Am vorbit apoi despre estetică, frumos, speranță și idealuri…deja nu mai era o discuție focalizată, dar am rămas în mână cu o piesă cu care nu aveam ce face: speranța.”
Și iată, Speranța este în fața mea – e frumoasă, deși nu e frumos să bârfești colegii... e, printre altele, psihanalist... dar, destul. Speranța este foarte serioasă, și m-a invățat multe: în doar câteva minute, m-a ajutat să caut.
1. Adulții, și mai ales, părinții, au un comportament agresiv față de copii – agresiunea nu este neapărat fizică, este de multe ori emoțională și simbolică. De aceasta nu sunt scutiți educatorii – învățători, profesori – ci constituie, de multe ori, un aspect al culturii organizaționale și al școlii. Putem discuta o teză care multora li se va părea ciudată, ofensatoare și eretică – aceea că, de multe ori, speranța copiilor de a învăța ceva nou, frumos și important, de a se manifesta creativ și independent este erodată în chiar locul în care ar trebui să se dezvolte, adică în școală. Ar trebui să vedem câți dintre profesori fac asta, din nepricepere, din cauza deficiențelor proprii de formare inițială și de…educație, din cauza selectării greșite a carierei…care carieră? a profesiei…care profesie, că e ocupație! Conform legii!
2. Agresivitatea se învață, de la cele mai fragede vârste (vezi experimentul lui Bandura cu lovirea păpușilor). Să luăm cuvintele folosite de mine în precedentul articol: nesimțirea, ca insensibilitate la sentimentele, soarta sau suferința celui cu care interacționezi; recompensarea faptelor reprobabile: câți au intrat în pușcărie ca urmare a furtului generalizat de care știm cu toții; dogmatismul, ca violență simbolică față de cei care gândesc și își exprimă păreri; diplomă care să fie traficată în rețelele de interese – ca violență culturală, deoarece simpla posesie nemeritată a diplomei nu este suficientă într-o societate pentru a obține drepturi nemeritate, ci este necesar ca aceasta să fie unealta cu care oamenii competenți să fie înlăturați din locul meritat. Ipoteza că diploma mea, a lui și a altcuiva au aceeași valoare este o utopie în care nu mai crede nimeni – din toate motivele, pornind de la studiile efectuate, examinările avute și modul în care are cineva acces la o slujbă.
3. Rețeaua socială și capitalul social, ca exprimare a încrederii în oameni și manifestare practică a acestei încrederi se transformă în rețeaua de tip mafiot, rețeaua de răufăcători în posturi cheie și care umplu televiziunile cu…chipul lor isteț de oaie creață.
Trăim încă, sau, trăim din ce în ce mai mult într-o societate în care dreptul pumnului și al banului, mai întotdeauna obținut pe căi obscure, fac legea care este…și al pozițiilor de comandă și de influență obținute, menținute și dezvoltate pentru că sunt noduri de comportamente ilegale și aduc profit unora, în detrimentul celorlalți. Nu un profit normal, care să recompenseze munca, tenacitatea, ideile bune, perseverența și hotărârea, ci un profit care însoțește acțiunile de tip criminal, care au devenit dreptul unora. De fapt, ne educăm copiii și tinerii într-o pervertire completă a reprezentărilor sociale privind statul, instituțiile, legea, dreptatea, adevărul și munca – aproape totul este întors pe dos. În care, conform cercetărilor desfășurate de Institutul de Științe ale Educației, modelele de succes ale tinerilor se raportează la individul agresiv, fără scrupule, fără prea multă carte, șmecher și care…nu muncește! Închei această idee cu faptul semnificativ că dintr-un eșantion de 1800 de tineri, unul singur a identificat munca drept sursă a obținerii bunurilor râvnite: casă, mașină, bani și poziție socială. Un studiu dintr-o țară africană arăta că toți tinerii vor să ajungă politicieni, ca să poată fura – fiindcă această poziție, în ochii lor, legitima furtul – și nu suntem departe de aceste credințe.
Acum să facem puțină ordine: ce este și ce poate fi corupt?
Întâi de toate, reprezentările noastre, așteptările privind acțiunile celorlați, modul în care acestea ne afectează, pot fi…corupte. În ciuda regulilor, normelor, sfaturilor celorlalți, cred că, de multe ori, modul nostru de a gândi este…corupt, sau, hai să spunem…necurat, neecologic. Am vrea să ne curețe cineva căile, să facă ordine în dulapul de concepte și credințe, dar nu vine nimeni – sau, și mai rău, vine cineva și face contrariul – ne mână, zilnic, spre comportamente neconforme, imorale, care, prin forța obișnuinței, devin tot mai mult normalitatea, cotidianul și regula nescrisă. Hic Rhodos, hic salta – aici e Rhodos, aici să sări, să te vedem și noi. Și fiecare dintre noi evită saltul în afara cotidianului, deoarece este costisitor, social și uman: să refuzi un coleg sau un prieten care te roagă să…treci pe cineva, sau să mărești o notă, să motivezi niște absențe, să fii mai…indulgent în anumite ocazii, să fii draguț/drăguță și fals admirativ față de platitudinile, greșelile, mârlănismele unui individ care are putere – fie acesta director, inspector, consilier sau primar, părinte cu situație. După aceea, e greu să nu te înclini în fața așa ziselor evidențe legale – că unul e mai în drept decât altul fiindcă are …hârtii mai împopoțonate, pe care știi bine cum le-a obținut – iar dacă ești în situația de a emite hârtii care să ateste lucruri ce nu s-au întâmplat sau stări de lucruri care nu…sunt, să ai tăria și să nu emiți, să nu semnezi. Să nu emiți o recomandare pentru o persoană în care nu crezi, să nu fii călduț sau oscilant într-un proces verbal de control sau de inspecție, să nu fii complezent la acordarea unui calificativ – pare absurd, dar din acest materiale, pe acest tip de neputințe, indecizii sau de slăbiciuni se clădește șansa marii corupții, marii nedreptăți, marii deznădejdi în care trăim.
L a fel ca în organizațiile alcoolicilor anonimi, dacă nu avem alături pe alții care pătimesc la fel, care greșesc la fel și care învață să se ferească de gândul greșit, de ocaziile rele și de presiunile rele ale celorlalți, nu vom progresa niciun pas pe o cale mai curată. Sunt câteva premise simple în această cale – să ai prieteni în care să te încrezi, să le poți povesti ce ți s-a întâmplat, cine te-a ajutat și cine ți-a pus piedici, să mărturisești ce ai de gând și să poți spune cuiva dacă ai făcut bine sau rău, să ai tăria de a primi sfaturi, încurajare, ajutor. Dar, în primul rând, să arătăm copiilor că regulile pe care le stabilim în clasă – privitoare la note, comportament, recompense, sancțiuni – se aplică. Și se argumentează. Și se discută. Corupția – manifestată în planul gândirii, al comportamentului și al reacțiilor emoționale reprezintă aproape întotdeauna un deficit de democrație, de claritate și de curaj.