de se prelinge cerul pe-obrazul tău de ceară
și mîinile crispate pe tîmple ți-au rămas
de-ți bîntuie trecutul în fiecare seară
și somnul... și nesomnul...și lacrima din glas

dacă ți-e ziua noapte și vezi spre răsărit
doar neguri furtunoase și ziduri care dor
iar steaua ta polară în nori s-a rătăcit
și simți sub tine golul celui din urmă zbor

de ți se frînge gîndul și cade obosit
de-atîtea cercuri oarbe și-atîtea întrebări
de porți pe umeri cerul și căutînd strivit
nu mai zărești vreun umăr în cele patru zări

de simți în creștet clipa căzînd neîncetat
și inima îți pare că numară-napoi...
de n-a rămas nici colbul din tot ce-ai adunat
iar urmele lăsate s-au șters de-atîtea ploi

de ți-a rămas din ceruri un munte greu de nori
și-a inimii văpaie e astăzi un tăciune
de nu mai ai puterea să fii...și nici să mori...
rostește-adînc în suflet această rugăciune:

sînt doar ceea ce merit și merit tot ce sînt
îți multumesc ,părinte, de tot și pentru toate
primește de la mine umilul meu pămînt
ca jertfă - rugaciune de viață și de moarte –

și facă-se de-a pururi doar voia ta deplină...
eu sînt pămîntul jilav,tu seamănă ce vrei
dar fă ca să răsară doar pace și lumină
și cheamă-i să culeagă pe toți copiii tăi...