Capitalismul consider ca este raiul patronilor șmecheri, al înavuțiților peste noapte și al politicienilor cu tendințe mafiote.
Dar sa lăsăm pentru moment aceasta deoparte și să vorbim despre marea majoritate a patronilor din ziua de astăzi, patroni ce sunt șmecheri, urlă la angajați, îi stresează pe aceștia cu amenințările și cu vorbele urâte ce le aduc.
Bănuiesc că mulți dintre dumneavoastră v-ați aflat măcar o dată în viață în această situație și anume să munciți într-un loc unde patronul era vreun mitocan mărăcinos, care a uitat de unde a plecat și că până acum nu mulți ani și el ca ți restul lumii stătea la coadă să cumpere pui, ulei și zahăr care erau raționalizate, etc.
Eeee... dragi mei pot spune că la viața mea am avut parte de mulți dintre aceștia, dar de asemenea pot spune că există in lumea aceasta niște patroni de anumite naționalități care uneori te lasă cu gura căscată datorită nesimțirii și zgârceniei lor. Acești oameni parcă ar avea suflete de șacali, pur și simplu nu le pasă de nimic, sunt egoiști și nu știu să se comporte în societate, jignesc, duc o lipsă crasă a celor 7 ani de acasă și se poartă de parcă ar fi fost crescuți în junglă, aici mă refer că uneori aceste personaje tratează oamenii de rând și pe angajații lor mai rău decât pe un animal.
Și în această categorie a patronilor vom găsi patronii și patroanele, adică bărbați ce au devenit afaceriști peste noapte sau femei ce au știut să își folosească ce aveau ele mai de preț pentru a face un ban cinstit sau mai puțin cinstit. Și aici când spun că unele dintre așa zisele patroane ale vremurilor noastre și-au folosit ce aveau ele mai de preț pentru a face un ban, desigur că nu m-am referit la inteligența lor.
Dar pot spune că la ultimul meu loc de muncă am avut o patroană care poate doar “Cel de Sus” o mai înțelegea, era precum un personaj desprins din filme și când mă refer la filme, nu cred că aș putea să încadrez acel film în vreun anumit gen. Acel film putea fi cu ușurință de groază, misterios sau unul desprins parcă din lumea mafiei.
Singurul lucru ce mă amuza la această cuconiță ce devenise peste noapte patroană iar acum nu mai știa ce să facă cu banii, era faptul că băga în sperieți marea majoritate a angajaților ei și aici când mă refer la marea majoritate aceasta ar reprezenta undeva cam 99% dintre cei care îi deserveau interesele financiare.
Era o femeie cam la 40 și ceva de ani, micuță de statură, cam la 1,60 metri când era cocoțată pe tocuri, un pic plinuță, dar care atunci când deschidea gura parcă se transforma într-o leoaică.
Când am avut plăcerea să o cunosc, de prima dată pot spune că mi-a făcut o impresie puternică pe care nu cred să o uit vreodată.
Eram pe terasa clădirii unde aveam să mă angajez ca șef de șantier, eu de meserie fiind inginer, iar coconița noastră neștiind la acea dată cine sunt eu, m-a confundat cu unul dintre muncitorii ei, ne-am salutat reciproc și în rest nu prea m-a băgat în seamă deoarece era prea ocupată cu țipatul la șeful de șantier de la acea vreme, un bărbat la vreo 59 de ani, de meserie arhitect. Eu în acele momente am făcut stânga împrejur și am lăsat-o să continue cu țipatul, desigur că mi-am spus în gând în acele momente că dacă aș fi fost eu în locul acelui arhitect i-aș fi spus să înceteze cu țipatul la mine, că altfel poate o arunc de acolo de pe terasă. Spun aceasta, deoarece eu sunt un om care nu-mi place să se țipe la mine și uneori la astfel de lucruri nu știu cum voi reacționa și tot timpul când eu însumi am avut parte pe însumi pielea mea de astfel de situații, am început și eu să țip la persoana care zbiera la mine. Recunosc că dacă greșesc cu ceva și mi se atrage atenția asupra acestui lucru într-un mod cât se poate de politicos, cordial și diplomatic, pur și simplu în acele momente îmi vine să intru în pământ de rușine și sincer vorbind dacă sunt atenționat astfel și mi se aduce la cunostință în felul acesta, totul are un mai mare impact asupra mea și mă voi strădui pe cât posibil cu putință să nu mai fac nici un fel de greșeli pe viitor, pentru a nu dezamăgi acea persoană care mi-a vorbit frumos și mi-a mai dat o șansă.
Dar acum revenind la oile noastre și la coconița ce mi-a fost patroană, după ce aceasta a terminat de țipat, acel arhitect m-a chemat pentru a mă prezenta majestăți sale supreme, duduia patroană.
Pot spune că m-a impresionat un pic reacția ei de la început, și-a cerut scuze față de mine deoarece am văzut-o în situația aceea de a țipa la angajați și pentru faptul că m-a confundat cu un muncitor și pot chiar afirma că mi-a dat o primă impresie de om care știe să asculte, lucru care nu avea să fie tocmai așa.
De altfel prima ei impresie față de mine a fost una puternică, deoarece i-am pus anumite condiții și lucruri în vedere și anume ca nu cumva vreodată să facă greșeala de a țipa la mine de față cu muncitorii deoarece mi-ar stirbi autoritatea față de aceștia, iar în cazul în care are lucruri să-mi reproșeze și chiar dorește să se manifeste astfel, să mă cheme la ea în birou și să țipe la mine între 4 ochi.
Pot spune cu mâna pe inimă că această condiție chiar mi-a respectat-o și nu s-a manifestat astfel față de mine și numai față de alte persoane ce se aflau uneori în prezența mea, aici incluzând chiar mari directori ai firmei respective, care tremurau ori de câte ori o vedeau pe aceasta prin preajma lor. Pot spune de exemplu că directorul executiv al acestei firme ori de câte ori era sunat pe telefonul mobil de către patroană, înainte de ai răspunde acesteia, își făcea cruce cu mâna și ori de câte ori aceasta țipa la el, acesta lăsa capul în jos precum un elev de școală primară, ceea ce sincer pe mine mă amuza copios de multe ori. Iar acel arhitect de 59 de ani, ori de câte ori o vedea, fugea din preajma ei pentru a nu-i intra în colimator și mai tot timpul îl vedeai că își găsea ceva urgent de făcut, inclusiv să facă măsurători prin care era nevoit să stea în genunchi sau uneori chiar să se târească pe jos în prezența ei, nu de alta, dar astfel să-l poată observa “madame” că este conștințios și își făcea treaba chiar mai mult decât era necesar, dar toate acestea erau doar impresii actoricești.
Iar despre patron ce pot spune, decât faptul că era italian, un bărbat ce bătea spre 70 de ani, care își vopsea părul și barba pentru a părea mai tânăr și a înșela astfel viața și etatea pe care o avea, un om din cale afară de lăudăros, insensibil, iar în termeni urbani era un om cât se poate de chitros.
Acesta însă a avut o dată tendința de a țipa la mine și și-a luat-o în barbă deoarece i-am ripostat. În acele momente deoarece a văzut ca nu mă poate domina, la sunat pe directorul executiv, un om foarte bun, de pus chiar și la rană, dar care în fața patronilor avea de cele mai multe ori o atitudine de papă lapte, dar poate aceasta se datora și salariului extrem de mare pe care îl primea. Prin urmare mi la dat pe acesta la telefon, iar eu în acele momente, nervos din cale afară, am început să înjur la telefon și să spun că îmi bag aia și cealaltă în firma lor și în lucrarea respectivă, le-am spus că sunt un om căruia îi place să facă lucruri de calitate și că într-un fel sau altul îmi place să-mi las într-o oarecare măsură amprenta asupra unei lucrări în ceea ce privește calitatea și buna execuție, iar dacă el vrea totul să se termine cât mai repede, atunci să-mi angajeze mai mulți meseriași, deoarece eu nu vreau să-i fac o treabă de rahat pentru care să fiu acuzat mai târziu, iar dacă nu-i convine, să-și angajeze un alt om pe poziția de șef șantier.
În acele momente când acesta m-a văzut că înjuram la telefonul lui, a sărit ca ars și mi-a smuls telefonul din mână spunându-mi că nu-i place faptul ca eu să vorbesc astfel pe telefonul lui. Eu în acele momente am zâmbit hoțoman și pur și simplu am plecat de acolo, lăsândul în voia lui în compania unei arhitecte cu care se afla în acele momente.
Iar dacă am plecat din acea firmă, poate că aceasta s-a întâmplat datorită mai multor factori ce au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură la decizia mea.
Printre acești factori ce au contribuit decisiv la plecarea mea din acea firmă au fost mâncătoriile care aveau loc zi de zi, arhitectul acela care era șef de șantier atunci când venisem eu pentru angajare și care fusese lăsat pe capul meu, un om de altfel foarte deștept, dar care nu-i păsa câtuși de puțin faptul că de multe ori călca pe cadavre pentru ai fi lui bine, de asemenea mai erau și mulți dintre muncitori, care erau ori bețivi ori nu aveau nici în clin și nici în mânecă cu ceea ce înseamnă calitatea în construcții și care de altfel dădeau numai rasoale în ceea ce privește munca pe care o prestau, mai era de asemenea și proiectantul clădirii, un arhitect din cale afară de încrezut, care ori de câte ori aducea vreo modificare proiectului, nu dorea să dea vreo planșă sau măcar o dispoziție de șantier cu privire la modificarea respectivă și nu în ultimul rând au mai fost și patronii care mi-au dat până la urmă impresia de neseriozitate prin comportamentul lor față de acea construcție, de parcă ar fi fost un joc de lego cu care credeau că pot face chiar ceea ce vor, fără a le păsa de niște eventuale consecințe. Toate aceste lucruri deveniseră în ultimul timp destul de stresante pentru mine, iar stresul dacă nu te omoară, de cele mai multe ori te îmbolnăvește și cum sănătatea nu ți-o dă nimeni înapoi și de foarte multe ori se poate chiar întâmpla să nu o poți cumpăra chiar dacă ai avea toți banii din lume, am decis să renunț și să-mi caut alți patroni, iar dacă o vrea “Cel de Sus”, poate îmi voi găsi până la urmă niște angajatori care sunt în cele din urmă oameni cu frica lui Dumnezeu și știu să se comporte cum trebuie cu semenii lor și să-și respecte angajații așa cum se cuvine și după cum merită fiecare.
În încheiere vă doresc multă sănătate, că-i mai bună ca toate, fericire, baftă, numai realizări, să aveți parte numai de lucruri bune și sper să vă ferească Dumnezeu de așa zisa CRIZÃ, pentru a nu vă bătea aceasta la ușă în aceste vremuri tulburi, în care nici măcar guvernații acestei țări nu mai știu ceea ce fac.
Și închei cu o rugă ....
Doamne, iartă-i Doamne pe politicienii și guvernanții acestei sărace țări bogate, care sunt proști, stupizi, nu gândesc și cărora nu putem să le mai găsim vreun calificativ și care din păcate nici până acum la mai bine de 1 an de CRIZÃ, aceștia nu s-au deșteptat pentru a ști ceea ce trebuie într-adevăr să facă și sincer nici nu cred că vor ști vreodată.