ți-aduci aminte Ioane?


înghițeam silabele mîrîiam pe la colțuri se îngusta viața
tîram diftongi suavi prin noroi mugurii vii plesneau inutil
guri știrbe molfăiau litere rația pîine și lapte în aplauze
lașitatea să ne-o atîrnăm pancardă de gît să defilăm goi
sălciile înfloreau-înfrunzeau a doua oară decembrie rima
cu o primăvară scoasă din arhive mămăliga ca un simbol
să nu faci niciodată recitai profetic un lucru de care apoi
moartea își lepăda incisivii de lapte noi așteptam rușinea


ce bine ne-am distrat


lent a început predica cine va
de va pieri ca bun samaritean
amurg însîngerat ca în mituri
veseli îngînam silabă cu silabă
deștepților veniți să vă arătăm
sintagma simplă nu vă fie frică
vă eliberăm ardem morfemele
învățați să rîdeți nu-i prea greu


tu opreai cu pieptu-ți tramvaiele


nu vă împingeți nene coborîm
e capăt de linie azi cap coadă
se dau 200 grame de libertate
cine n-ajunge la rînd mai vine
și mîine nu-i parastas colindă
aia cu coasa ruginită-n depou
revărsă-ți vatmane necazul și
numa' mai rău să nu fie macaz


pe mine m-au împușcat


strada-i o țeavă rece îngustă
simpla mecanică aspră umăr
la umăr chiulasă cartuș foc
cioburi rafale sînge pe pavaj
și din nou fără blocaje-n front
stelele nu au aer urc scări
spre niciunde aud bat clopote
aiurea măi nu bate nimic nim


nu-i așa Ioane?


illo tempore îngălat de clișee îmi zice unu'
hai mă' că sunteți tari dar gaura aia gaura
din drapel nu vă aparține și nici noțiunea
a drac' noțiune de găuri inutile între noi și voi
tu m-apeși pe umăr cu mîna ta mirosind
ca și atunci blînd a cîmpie arsă de secetă
și zici n-am niciun chef să fiu statuie
"Eu însumi am trecut de marginea singurătății mele"