poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1709 .



rest of my life
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2010-02-06  |     | 



se presupune că o zi liberă pentru cel care muncește e o binecuvîntare.
eu nu am nevoie de zile libere pentru că așa nu am timp să recunosc. să mă recunosc.
să presupunem că e seară și o femeie care cîndva a fost a ta te anunță că va fi mămică.
felicitări. probabil așa se spune. și-a anunțat părinții care au întrebat-o: așa nemăritată?
și ea e nedumerită. adică ce-a fost mai întîi: oul sau găina? căsnicia sau copilul?
încerci să-i explici că oul e familia și găina e responsabilitatea. nu merge.
apoi primești vești de la o altă femeie pe care ai îngropat-o cu toate onorurile inclusiv cu calul ei prețios. cel mai de preț lucru pentru mine e s-o îngrop așa cum făceam cînd eram mici. puneam fluturele mort în cutia de chibrituri și-l îngropam la rădăcina unui copac. e cea mai înaltă distincție în această republică în care mai nou se asculta rasta la greu.
cauți un motiv pentru care să ieși în acest oraș. pentru că vrei să te îmbeți să vii în patru labe acasă să nu mai știi de tine. în bar te lași în brațele fumului de țigară ca și cum te-ai lăsa pe mîinile unei maseoze. Îți închipui că ești într-un boening 737 pe ruta bacău-luton ceri stewardesei un jack deși costă trei euro. o întrebi dacă acceptă pounds mai ai cîteva monede lăsate de frate-tu după ce ți-a luat ceva de mîncare în aeroport. fratele tău pentru care vei merge mîine la biserică și pentru care te vei ruga. a leșinat la urgențe cînd i-au făcut drenaj la chistul de pe față. fratele tău pentru care ai plînge dar nu. într-un gest pacifist nu vei vărsa o lacrimă. pentru că ești bărbat și asta trebuie să facă bărbații. pentru că așa cum sînii nu mai dau lapte nici ochii nu mai au ce să plîngă. fluturele mort te întreabă cît ai băut. apoi totul se precipită. te îndrepți spre podul de la intrarea în oraș. o fată de 17 ani s-a aruncat de pe pod. a văzut-o un boschetar care a anunțat comunitarii. au scos-o din crusta de gheață cu greu. ești obișnuit cu asta. morții nu mușcă nu-ți fac rău nu-ți pun fiola să vadă cît ai băut nu te înjură cînd intri pe ușă. te uiți la spatele ei dezgolit nu te excită. blugii ei înghețați ca niște pijamale proaspăt spălate care au prins țurțuri.

și te trezești aruncat într-o sîmbătă ca un prunc abandonat pe trepte în piața iancului. nu știi dacă ai visat sau a fost aievea dar hainele miros a țigară iar mîinile put a zăpadă și hoit. pe sîrmă sînt niște pijamale înghețate și pe bibliotecă un fel de bilețel pe care trebuie să-l predai poliției deși ai crezut că poți face colecție.

mă duc să iau bere pe datorie. sînt trecut la caiet. aș fi curios. dacă viața mea ar fi o banc-notă oare doamna lilica ar avea să-mi dea rest?

nu e nimeni aici.
scriucasănumăuitsănumăuiți.

http://www.youtube.com/watch?v=X572Mp_r46E

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!