Bibelourile, stau asezate frumos in vitrina plina de praf, ce parca e mai invechit de vremea cea trecatoare si uitata de multi, care au cunoscut-o candva, intr-o era trecuta prin viata. Capataiul vorbelor, au ramas in urma, in urma lor, a acestora si a viitorilor. Era modernei copilarii e simpla si-n acelasi timp ramasa intr-un trecut prea indepartat, indepartat de tot; chiar si de lumea cruda. Copilaria acelor timpi dulce; atunci cand nimic nu o inconjura, atunci cand praful de pe bibelourile ce inca mai strajuiau in vitrina; s-e depunea cum iarna isi depune omatul dulce, atunci cand zgomotele vreunei cani scapate din mana frageda a unui copil; erau undeva ramase, atunci cand frigul se-ncalzea cu lemne uscate ce se dezmorteau in soba calda, toate acestea au devenit mult prea simple ... pentru ca ea, copilaria, nu mai e la fel ca si acum cativa ani, cand era dulce; bibelourile pline de praf,acum se sterg zi de zi, iar cana sau canile scapate din maini fragede, se-nlocuiesc numaidecat cu altele noi si mult mai frumoase; nu m-ai au acelasi farmec mitic, zgomotos urmat de certuri dragi din partea mamei.