O zi ca oricare alta, o zi din viața mea, o zi din viața ta, o zi din viața noastră... Poate că doar asta e sau poate că doar asta a fost. O zi e atât de scurtă și totuși poate deveni atât de lungă. O viață poate avea un minut, o oră, o zi, o săptămână sau chiar zeci de ani, dar cu îi pasă? În fiecare lucru ce ne înconjoară există o fărâmă de viață, un strop de suflet, un glas sau chiar o privire.
Clipele se scurg pe lângă noi fără a le vedea, fără a le percepe, îmbătrânim fără să mai realizăm, ne schimbăm fără rost, dar rămânem Oameni! Suntem diferiți și totuși suntem la fel, avem într-un final același destin, ne naștem pentru aceleași lucruri, trăim pentru a visa și visăm pentru a trăi.
Stropii de vlagă se scurg pe nesimțite, te privești în oglinda trecutului și îți dai seama că te-a furat prezentul, continui să te admiri în strălucirea prezentului, dar te afunzi în mocirla viitorului. Ești altfel decât ai fost, tinerețea ți s-a dus! Dar nu vrei să recunoști, vrei să fi aceeași femeie frumoasă, plină de viață, dar nu mai ești.
Da, nu mai ești nimic din ce ai fost, ești doar o ruină a trecutului și o plăsmuire a prezentului. Ridurile zbuciumului îți conturează clar ochii odată vioi și plini de dorință; dorința de a birui, dorința de a fi ce vrei să fii. Șanțuri fine îți brăzdează buzele odată vii și pline de pasiune; acum sunt doar întruchiparea viitorului. Sânii tăi, cândva rotunzi și năstrușnici, au devenit doar niște forme lipsite de contur, lipsite de vlagă, două piersici mucegăite. Părul roșu precum culoarea cerului la asfințit, se chinuie din răsputeri să capete o formă, să arate bine, dar parcă nu mai poate sau poate nu mai vrea. S-a dus și vremea lui...
Ochii sclipitori pictați în culori fumurii, genele lungi și dese de zână, sau poate chiar de vampă, buzele din ce în ce mai roșii, pomeții colorați precum două piersici bine coapte, culoarea palidă a feței... Cerceii lungi și sclipitori atrag atenția asupra chipului tău pictat. Ai devenit doar o mască, femeie! Ești doar o plăsmuire vagă a ceea ce ai fost cândva, nu vrei să recunoști că s-a dus vremea ta.
Ești o mască, o mască vie. Decolteuri adânci încearcă să pună în evidență ce aveai mai de preț cândva, sânii. Dar acum... acum, nu mai ai ce să arăți. Coliere, rubine, diamante, le porți pentru a demonstra că poți fi mai frumoasă decât ești. Picioarele lungi și subțiri sunt dezvelite vulgar de sub fusta mult prea scurtă, nu vezi... Nu poți să vezi că vremea își spune cuvântul, vinișoare indigo îți brăzdează picioarele zvelte și pline de amor neîmpărtășit.
Ai fost frumoasă și încă mai ești. Nu vrei să recunoști că ai îmbătrânit! Da, tu, ai îmbătrânit. Nu mai ești o adolescentă în plină ascensiune, acum ești mamă, ești soție, ești FEMEIE! Privește-te în oglindă, renunță la măști, renunță la trucuri, arătă ce ești. Demonstrează-ți că ești TU! Acceptă-te, fii viitorul și uită trecutul! Simte-te bine, simte-te FEMEIE!