Pășesc precaut pe dalele cenușii, pietrele cubice sunt lustruite de pași, miile de granule nisipoase căzute dintr-o clepsidra virtuală au șlefuit granitul de asperități, lucesc mortificate în ape moarate, în razele sidefii filtrate prin norii cețoși din decembrie.
Piața e goală, fațadele sobre, politicoase cu privirile mele, strîng lumina zgîrcită, mă joc cu arhitectura amintirilor clișeice, intru prin porțile grele de stejar afumat, cu ornamente cap-de-meduză,cap-de-leu, inorog călărit de-o sirenă, arunc moneda, pajura pierde, cade din zborul planat, se-mprăștie în confetti de cositor și capse colorate rămase după petrecerea de revelion.
Atlanții de stuc adună praful iscat de mături în bărbile cîrlionțate, pozează încordîndu-și perpetuu bicepșii de gips patinat, pectoralii asudă o pîclă grunjoasă, un porumbel alb-vinețiu se-agață de frunza de viță ce acoperă pubisul celui de-al doilea atlant din stînga, cel cu rictusul ciopîrțit de un trasor, îl privesc prin obiectiv, zoomul bîzîie ca un bondar lipicios cu aripile încleiate în mierea amintirilor, seamănă cu un iliescu fără ochelari, cu ochii mijiți a rîs,brusc întinerit, cu șalele agere de satir politic, pîndește tinerele măturătoare care pășesc pe alee, fluturîndu-și sînii pe sub jachetele din mușama colorată, petele vii zvîcnesc într-un vîrtej de verde crud, oranj violent, mov cu striații de albastru electric,își trag fermoarele în jos, respiră din sfîrcurile bogate, cu lunule ca mura, desenate de buze și dinți,vîntul cu aromă de scorțișoară le mîngîie fețele și zîmbesc, nu gigantului de sub cornișă, ci obiectivului care le răsfață buclele întunecate, pieptănate cu degete pictural de murdare.
O aștept pe Miriam, care întîrzie ca orice femeie fatală și pentru că am timp, mă hotărăsc, mai intru odată cu gîndul, cu ochii, cu pașii seci ai imaginației morbide în clădirea care răsuflă indecentă, prin toți porii clipele acelea stivuite, aranjate printre rafturile memoriei pe care am agonizat de sute de ori.În holuri mă întîmpină efluviile mucegaiului secular, miroase a a temniță umedă, aud molozul care se scurge din planșeele înalte, privirile unei pensionare suspicioase se strecoară printre barele de fier forjat ale balustradei, lifturile au înțepenit plictisite dincolo de formalismul utilității, treptele din marmură crem cu striațiide gri-antracit sunt roase în mijloc, se curbează concave, scîlciate sub pași,alți pași aceleași încăperi și totuși aici, în spațiul îngustat, întunecos, printre fîșiile de tapet ofilit au început primele strigăte, rafalele le-au precedat, spărgîndu-se în cioburi ca ocheții ferestrelor oarbe sub greutatea inimaginabilului gest, lașii plecaseră și sub drapele patrulaterul de umbră e găurit de raze concentrice, blonde, seducătoare, revoltător de ireale.
Mă întorc în piață, trei porumbei maculați cu alb își dispută o hîrtie unsuroasă, un băiat blond tuns perie, doar într-un tricou negru cu fulgere argintii, aleargă vînturînd un ziar, o pisică gri care traversează aleea se oprește cu lăbuță grațios cabrată în gol, printr-un traveling chinuit o văd pe Miriam cum grăbește pasul, cum se prelinge pe lîngă ziduri, zîmbește unui prunc zgîlțîit în cărucior, pune întrebări trecătorilor, încurcă traseul cu piruete bezmetice,printre bișnițarii care vînd țigări, se oprește să cumpere o chiflă pe care apoi o dăruiește cerșetorului proptit lîngă colț, care muncește, cu globii obturați de albeață, claviatura unui acordeon, copilul ce-l trage de poalele jachetei cenușii are ochii triști de parcă ar privi primele poze ale împușcaților de la morgă, e același chip surprins în sutele de fotografii, cu privirea estompată de foame, coroane funerare, discursuri aruncate jilave peste capetele anonime, are palmele asudate de ură și i-l întinde ei, o galeșă turistă printre umbre, un glonț scos cu briceagul din zid, unul din zecile cuiburi de viespi minusculi ai urii ce-mpînzește orașul. Miriam îi apucă mîna mică, i-ar dărui o floare, un sărut de mamă disperată pe pleoapele fumurii, cu gene arcuite de androgin, dar se jenează și-i așează palmă toate bacnotele pe care le-a găsit în poșetă, printre tuburile de ruj, mascara, șervețele mototolite și chanson d'air aproape goale.
Mă clatin pe tălpi, trec cu un mers chinuit încă odată peste dalele amintirii înflorite cu maci lichizi, mă doare calcaneul, astragalul mă împușcă cu piroane de durere, transpir și mă întorc cu fața spre curva verde, cu turle poleite, capiștea trădării, clopotele spală aerul mincinos cu dangăte grave, coclite de bronz, carilloanele hohotesc argintii și chiar în momentul în care scoarța rănii crapă și sîngeră iar, a suta oară, Miriam apare corp zvelt printre tufele uscate ale rondoului, aureola părului întunecat pîlpîie, ca un astru negru perforînd nopțile mele albe , pașii ei sunt languroși ca-ntr-o sclifosită lambada, îmi face un semn copilăros cu mîna, iar eu o sărut prin pudra aurie risipită între noi.
Cînd îi filtrez silueta printre frînturi de umbră mă hotărăsc, nu mai vreau să facem niciun reportaj, vreau doar să-i mușc buzele, s-o strîng lîngă mine, să-i șoptesc că morții nu vor să tacă. Mă întreb pervers ce gînduri caline se rotesc, pești roșii în acvariul minții ei, dincolo de fruntea bronzată de un soare cvasimeridional, în ce limbă se mîngîie seara cînd e singură în așternut ,dar gustul uleios al dezamăgirii îmi leșuiește gura, sunt doar un truver anacronic, șchiop și insomniac, poate tocmai de-aceea o iubesc pe loc, acolo în scuarul pustiit de voci, printre zidurile spălate de soarele ce apare brusc, deodată cu pașii ei elastici, săltați, zîmbitori, fiindcă știu că timpul nu are răbdare, o trage înapoi în orașele ei curate, mirosind a turtă dulce și a parfum igienic, calp, de conifere, iar eu rămîn tot aici, într-un decembrie strivit de amintiri, cu făcliile stinse, cu pozele care încep să se decoloreze, cu astragalul sfărîmat de tandrețea cartușelor .