stau și mă gândesc... cum m-ai pierdut? de fapt, cum m-ai pierdut și a doua oară, și a treia oară? unde te va duce drumul, motanule filozof? cum ai să înnozi cozile viselor?
mi-aduc aminte de focul dragostei! și-mi cad lacrimi de toamnă, puțin reci... și tresar! pe mine, violeta, unde mă va duce drumul? voi alerga tot spre seva misterioasă a viselor?
ți-am oferit atât de simplu douăzeci de ani de vise! am privit cum focul se îmblanzea, unind imaginile cu Ares și Afrodita, rostogolind inele de dor... da, mă visam în brațele tale, suflet mic... de porumbel! acolo, mi-am găsit liniștea! și speram că am să te întâlnesc într-o zi, să schimbi totul! dar m-am împiedicat, iar, de foarfecă! și s-a tăiat și ziua magică! ți-am dat numărul de telefon... greșit! eram prea emoționată, pletele tale dansau, de parcă vântul le cânta în ritm de rock! și-a trebuit, din nou, să îmblânzesc focul... să par o ciudată, o fantomă mult prea tristă! mă ascundeam, înmulțeam verbele viselor, enigmele fărâmelor. te chemam, deși aveam numai tatuaje de logică pe sâni! îi urmăream ca pe copiii orfani, lipsiți de dragoste și totuși... puternici, crescând din ceva... poate din imnul îngerilor!
mi-aduc aminte și de fila de calendar a reîntâlnirii noastre virtuale: 4 aprilie 2008. era o dimineață stranie, cu nervi de trandafir, dorind să mă-nvălui cu răspunsul tău, zâmbindu-mi din colțul de trifoi, unde m-ai iubit un pic!
ți-am oferit atât de simplu douăzeci de ani de iubire! și-am privit cum focul lăcrima, micșorându-și visele, ochi de păianjeni! prăpastia s-a mărit, experimentul asupra timpului a murit, scriind despre lecția singurătății... tu calculai cărțile din bibliotecă, cd-urile și pașii până la ușă! nu bănuiai că destinul îmi trimite o haină din blană de tigru... și nici eu nu bănuiam că o voi mângâia, dorind să mă pierd ca uraniul ei pasional! și m-am îndepărtat de tine, cu fiecare vers, sărut, dor... trimis de iubitul meu! mă înălțam încet, precum un clopot de fântână! mă minunam de înfometata atingere a mâinii lui și mă bucuram că sânii mei purtau două globuri fierbinți, amintindu-mi de pieptul lui... mi-a însemnat viața cu suprem!
stau și mă gândesc... cum ne-am pierdut? miroase curios a Halloween și a castane coapte! undeva, sunt îngerii tăi, le-aud galopul! în noaptea asta, îmi iau la revedere! plec spre fericire, cântându-i! give me the splendid silent sun!

31 octombrie 2009, 21:26
pentru Felix