Părintele gabriel. Nu e doar un titlu. Părintele gabriel există. În mai puțină carne și mai multe oase. Are și parohie. Mare. Cu mulți enoriași. Se spune că e o parohie bogată. Că enoriașii sunt bogați. L-a făcut taică-su popă. Că el nu vroia. Tac-su tot popă. Ok, de altfel. Părintele gabriel e fiu-su. O așchie sărită de trunchi. Cam departe. Ne-a fost coleg de școală. Îi spuneam bă. Sau fraiere. Acum zice că ne-a dat cu flit la toți. Mai zice că e ambasadorul Domnului. Deci e peste noi toți. E cel mai aproape de cer. Eu zic că e sub-uman. Și că e aproape de cer dacă întoarcem pământul cu fundu-n sus. Părintele gabriel bântuie. Nu merge. E un fel de fantomă. În rasă. Liturghiile sunt un spectacol. El e comediantul. Nu știe. Eu râd. Lumea plânge. Unii înjură. Tac-su zice că are har. Părintele gabriel nu are voce. Este afon. Nu are ținere de minte. Cântă la întâmplare. Ce zic eu, cântă. Mârâie. Îi place cel mai mult faza cu sărut mâna părinte. Babele i-o spun cu smerenie. Noi ca să ne distrăm. Îi place să spovedească. Și să dea sfaturi. Și canoane. Domnul vorbește prin gura sa. E o portavoce divină. Părintele gabriel e peste tot. La înmormântări. Botezuri. Nunți. Are slujbele lui. Proprii. Prescurtate. Nimeni nu înțelege mai nimic. Cică așa trebuie. De aia el e preot și noi oameni de rând. Părintele gabriel întârzie la slujbe. Se lasă așteptat. Ca Mesia. Părintele gabriel fumează. Înjură. Sau, mă rog, afurisește. Pesemne împlinește lucrarea supremă. Merge cu scooterul. Îi place adrenalina. Nu are responsabilități. E un spirit liber. Fără bariere. Lipsit de limite. Cred că în timpul liber părintele gabriel devine vechiul găbiță. Face avansuri femeilor căsătorite. La parastase. Le promite plimbări romantice cu scooterul. Găbiță bea. Cred că beția îi împlinește chemarea. Nu ne mai cunoaște. Suntem cu toții niște oițe rătăcite. El pastor. Gata să ne îndrume cu toiagul. Părintele gabriel e neobosit. Își face clone. În fiecare parohie.