poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-27 | |
Până ieri, era toamnă și chiar dacă mai cădeau frunze, se vedea urma de pe ram, acolo unde, odată, crescuseră, fără să știe că or să cadă...
Azi am aflat, că, de fapt, nicio frunză nu cade degeaba..toate frunzele costă...costă locul de unde au căzut, și chiar dacă soarele o să facă să crească altele, cândva, și chiar dacă și copacul a uitat, și locul de unde au căzut va fi uitat și de copac, și de frunză, totuși, mă opresc să văd, iar și iar, asfaltul de unde au fost măturate la gunoi, frunzele care au căzut. Odată cu ele, a fost măturat, simbolic, și locul, singurul loc în care le-a fost dat să primească ceva, in viața lor, destul de lungă, de altfel...cad imperii în cateva zile, iar frunzele au trecut prin zile, prin ploi, vânt și toate cele...sunt o frunză, de fapt, asta mă supără foarte rău...nu de cădere mi-e frică, mi-e jale de uitarea măturoiului, și de țigarea aruncată la coș, odată cu soarele adunat...în niște frunze...da, sunt o frunză, și chiștocul măturătoarei stă lângă sufletul meu ars, într-o toamnă, acum, sau altcândva. Chiparosul de baltă - l-am revazut, vechi prieten, frumos și în toamnă, cu frunze ruginii - frumusețe din altă lume. Frunzele lui nu cad, chiar dacă s-au uscat. Le ține, cu gelozie, ca o fată bătrână scrisorile îngălbenite de la iubit. Le prețuiește, deși e atâta frumusețe în jur, cu atâta aur căzut pe jos. Se pare că în ziua aceea nu se măturase în parc. Aș vrea să nu se măture o vreme, măcar până când frunzele ajung până la genunchi - poate, genunchii femeilor...care uită că sunt și ele supuse toamnei. Mai încolo, lângă chiparosul meu, era o mașină hazlie care ghicea viitorul: o voce cavernoasă te anunța, după ce introduceai doua fise de cincizeci de bani, că poți afla despre tine. Am aflat ceea ce știam - că dorurile mele sunt multe, și nu-i nimeni să le afle, daca eu nu le spun...și cred că ar trebui să spunem, din când în când: "eu sunt chiparosul de baltă, cu frunze moarte pe care nu le lepăd". Iar în Cișmigiul de aur sunt bogat, cu toate frunzele de aur pe care le-au lepădat alții - dorurile și speranțele lor. Sunt chiparosul de baltă, iar dorurile mele uscate le țin cu mine. Le țin și pe ale voastre, în gândul meu nemăturat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate