Prin decembrie 1999 împreună cu o mică gașcă mă întorceam de la Sinaia. Eram foarte bine dispuși, avusesem parte de o zăpadă ca-n povești și ne distrasem minunat. Ne aflam în acceleratul de Galați și cântam de mama focului la chitară. Afară era întuneric încă din momentul urcării. De la Câmpina, pe singurul loc liber din compartiment, lângă ușă s-a așezat un bărbat. După haine era clar de la țară și cred că se apropia de 60 de ani. Am și aflat destul de repede că era din comuna Beresti jud. Galați și fusese în vizită la o rudă bolnavă. Era cam obosit, părea necăjit. Noi nu aveam locurile în acel compartiment așa că i-am zis omului că ne putem muta dacă îl deranjam cu cântecele noastre, de fapt coveruri după Baniciu, Andrieș, Sterian, Phoenix chiar Pro Musica și multe altele. Bătrânul ne-a liniștit. "Când munceam la combinat puteam dormi în ditamai gălăgia". Ne-am continuat cântarea și eu unul uitasem de el. Cred că trecusem de Ploiești când Doina îmi face semn din ochi să privesc spre ușă. Bătrânul avea lacrimi pe obraz. M-am oprit din cântat și am propus din nou să ne mutăm vagonul fiind destul de liber. Am început să ne ridicăm când îl auzim pe bătrân. Stați, mai, băieți că tare cântece frumoase mai aveți. Revenindu- și din uluială, cineva l-a întrebat dacă le mai auzise. Nu le știa. Curioși am vrut să aflăm dacă are televizor. Aici a părut ușor jignit "cum să n-am, am și radio toată ziua urlă-n curte". La vremea respectivă nu cred că se prindeau posturi comerciale la Berești. Mai mult ca sigur asculta România Actualități. Ne-am gândit după, că probabil irigarea obrajilor pornise din cauza Frunzei lui Baniciu. Am continuat să cântăm cu mare chef împreună cu Ionuț care avea 18 de ani și era foarte impresionat de întâmplare. Eu mai cântasem în fața unor oameni de la țară și am văzut că nu-s deloc așa proști pe cât îi cred oamenii de radio și televiziune. Mă uitam la Ionuț când a coborât din tren. Era mândru de parcă s-ar fi întors dintr-un turneu sold out din Marea Britanie; doar că n-a ridicat mâna să-i salute pe cei de pe peron.


Să fi fost prin toamna anului 2003. Era ultimul uikend din octombrie. Cu Caty, Ioana și Ovi speram să mai prindem ceva din coloritul galben ruginiu al copacilor în tranziție spre iarnă. Urcasem aproape opt ore până la cabana Babele. Nu prea mai erau culorile voite, dar am prins un apus cum nu văzusem nici pe Discovery. Păream pe o mică insulă, înconjurați de o mare nemișcată violetă luminoasă spre apus, soarele fiind sub nori. Cred că nici Babele nu văzuseră așa apus, iar Sfinxul abia se abținea să nu zică ceva.
Ne-a trecut toată oboseala. Am mâncat cu poftă, dar în cabană era incredibil de aglomerat. Ne-am mutat în stația meteo să bem ceva și să zdrăngănim la chitară. Eram pe un hol și doar ce cântasem "am furnici pe toată talpa" că mă întreabă un tip "asta-i compoziția d-vstră?". M-am uitat mai atent la el, nu părea să mă ia la mișto și nu era chiar junior, putea fi chiar student.
De Alexandru Andries ai auzit? Nu. Da' tu de unde ești de loc? Din București. Și nu mergi pe la concerte?. Nu prea. Dar în
cluburi?. Mai des la Club A. Ai terminat liceul? Da. Și unde ai dat? Am și luat zice el , la Arhitectură. Ovi a mustăcit în barbă și i-a spus: atunci o să-l cunoști personal pe domnul compozitor.

Din nefericire, după 89, mulți dintre noi cei care aveam niscaiva cultură muzicală credeam că majoritatea românilor sunt pe aproape. Eu mă vindecasem în doi ani de armată ('82-'84) când am avut ocazia să văd că majoritatea colegilor mei nu auziseră nici măcar de Fata din Vis. Nu mi-au cerut măcar vreun cântec de la cenaclu, în schimb voiau să le cânt Cenușăreasa, o manea a formației Azur.

Am rămas interzis când am aflat că cei care aveau liceul chiar mergeau la concerte în sălile polivalente din Tulcea, Galați sau alte orașe. Habar n-aveau cine fuseseră cei de pe scenă. Pare incredibil dar asta e. De aceea, după "la revolution" discotecile și televizorul i-au răpit mult prea ușor. I.D. Sîrbu spunea că e o iluzie să crezi că se poate face cultură în lipsa libertății. Din nefericire pentru români el a avut dreptate.

Cei ce vorbesc de generația rock sau folk a acelor ani, ori au făcut armata la T.R. (6-9 luni) ori sunt naivi. Exemplele de mai sus confirmă faptul că în special Radioul dar și Televiziunea Națională n-au făcut și nu fac multe din cele ar fi trebuit să le facă.
Mi-aduc aminte de radiomatinalul antedecembrist cu muzicile de marșuri de fanfară și cântece dedicate conducătorului iubit. Ascult în vremurile astea ritmuri sacadate obsedante de parcă am fi rămas în aceeași cazarmă. Tot felul de eurodisco de mâna a treia ca și cum am fi niște zombi ce dansează de dimineață până-n seară. Ieri decidea partidul, azi decide ratingul chiar la un post ce primeste bani de la buget. Dacă cei de ieri aveau o scuză, cei de azi sunt foarte greu de calificat, probabil niște entități. Obi-Wan "Ben" Kenobi you're the only hope, te rog, ia atitudine, sună-l pe Luke, mobilizați Alianța Galactică împăcați-va cu Vader și scăpați-ne voi de cei ce vor să ne transforme în Chewbacci, că generatia folk-rock din ziua de azi n-are nici măcar Forța să scrie un mail celor ce-și bat joc de banii lor.
Acești douăzeci de ani au dovedit că n-a fost nevoie de nicio cenzură pentru ca melodii românești superbe să rămână necunoscute majorității poporului căruia i-au fost adresate.