depărtarea... parcă ar fi o cutie cu petale de trandafir cristalizate, sticla cu absint sau un ceai cu aromă de mirabelle și naranquilla... mă cucerește subit! prinde rădăcini la mine-n suflet, mă vrăjește cu parfum de busuioc și se învârte până îmi aduce aminte că e toamnă! privesc bostanul rozaliu de lângă frigider. veselia lui îmi șoptește magic să am răbdare, căci timpul îmi va deschide ușa iubirii!
speranța... parcă ar fi soarele comestibil – ghimbir în zahăr, paharul cu coniac sau un spumant de baie, cu aromă de bomboane... mă convinge să visez! tu vei fi mereu știința mea de a trăi, cerul indonezian, ploaia de iasomie, kimonoul poetic al renașterii mele!
depărtarea și speranța... perechea de sandale fine din mătase, pe care o port la fiecare „ole!”, înnebunitor, ce mă saltă prin „corrida” inimii tale...

1 octombrie 2009, 14:29