lumea în spital era gri.
preocupată, obosită, bolnavă, tristă...normală, ai zice.
eu am fost portocalie. și veselă. griul l-am dosit dincolo de curcubeu.
dar am și plecat la un moment dat.
probabil că pentru asta sunt petele de culoare care apar când și când în griul ăsta tern:
să-l confirme.

ăștia în spital s-au scăpat la un moment dat și mi-au zis că-mi cam bate inima...hihihi..
cam prea.
dar n-ar trebui să mă îngrijoreze asta.
păi de ce m-ar? iau și eu avantajele imediate: îmi merge motoru’ în forță, pompează, alimentează, hrănește la o adică.
palpită! trăiește! îhî.
da, trăiește atât de nărăvaș și de puternic că de-abia prind de veste c-o face până-n buza limitei extreme.
până acolo unde, te lași ușor pe vine – sau în genunchi, depinde cum devine treaba – și iscodești hăul. necunoscutul.
sau doar necunoscutul din imediata apropiere.
din cercul ăla capabil de tine însuți. asta dacă te mai poți menține (în) centrul lui.

mă întreba cineva de curând care ar fi cercul încrederii în care s-ar plasa cel care ar dori să se bucure de mine și cu mine.
amabil, îmi dădea și elemente ajutătoare referitoare la mișcările cunoscute - translație, revoluție, precesiune, dar îmi oferea și alternativa: gambitul damei și șah mat în câteva mutări.
păi, e nașpa așa. îmi pare totul atât de calculat și schematizat și încartiruit în rațional încât zic 'pas'.
dar rămân în joc. asta, categoric. mă jur pe gri, dar pariez pe altceva.

azi mă duc la circ. așa aș vrea.
mi-e dor de mirosul acela de praf și animale, mi-e dor de mine copil cu ochii imenși fascinați, mi-e dor de zumzetul și râsetele oamenilor, de fețele lor gri, invariabil gri, dar plesnite jucăuș de multicolorele cupolei.
cred că o să-mi pocnească inima pe-acolo...

un lullaby doar ițit pe un colț de geană mi-a șoptit într-o seară:
"tu ești genul ăla de copil care trebuie pupat numai în somn".
în mod cert este cea mai reușită descriere-flash auzită de sinele meu vreodată.
și daaa!! dacă tot sunt un astfel de gen de copil, chiar vreau să mă pupe în vis gândurile astea gri. căci, recunosc onest, cu mintea pe inima-mi aia năstrușnică: cam am gânduri gri.
da' de-un gri luminos. m-am scos, nu? :)