Þigara se topește-n scrumieră
lăsând în urmă norii grei de fum
și mă gândesc cu groază
că trec și anii mei și se fac scrum.
Aș bate-n timp ca într-o ușă
să se deschidă larg și să rămână
dar, vezi, nu știu să caut ușa asta
și, cine să îmi spună?
Poate că mulți ar vrea să știe
pe unde-i veșnicia
sau poate mulți ar căuta
în veșnicie doar lumina;
sclipirea aceea de moment
care-ti aduce fericirea,
ce-ți dă motiv să prețuiești
pe-acest pământ trăirea.