Epigrama D-lui N. Bunduri "Delegatul...vinovat", îmi aduce aminte de o întâmplare din tinerețe.
Stăteam la o grădină de vară cu Ion Velican și cu un prof de la filo pe care îl cunoscusem atunci. Proful avea un fix, s-a despărțit de soție că a bănuit-o că are amant. Beam bere. După mai multe beri, am spus că merg să dau un telefon. Asta s-a mai întâmplat de câteva ori, de fapt mergeam la WC.
Proful mă întreabă unde tot dau telefoane. Îi spun că acasă.
-Păi tu nu mergi acasă?
-Ba merg.
-Atunci de ce dai telefoanele astea? Cui?
-La nevastă, eu de obicei vin acasă sâmbăta, lucrez la țară, ori azi e joi.
-Bine, bine, și de ce îi dai telefon înainte, nu-i mai bine să te duci prin surprindere, poate o găsești cu cineva.
-Păi chiar asta-i nu vreau să o prind, am doi copii și nu vreau să ajung ca și tine, ce fac atunci copiii?
-Bine mă, îmi zice proful, dar... de unde ai tu educația asta, mă?
-De la tata.
Cum de la tată-tu?
-Păi să vezi, uită-te bine la mine, așa-i că seamăn cu un Ivan? Tata a fost în război în Rusia, a venit după doi ani, pe la noi au trecut rușii. Când a venit acasă m-a găsit pe mine care aveam vre-o câteva luni. Era clar că nu-s copilul lui, dar m-a crescut și m-a iubit ca pe propriul lui copil.
-Dar cum se poate așa ceva? Nu-mi vine să cred, ce a fost în capul tatălui tău, ce a zis mama ta?
- Păi ce să zică, ce să fie. Tata a spus: măi Măriuță, stai liniștită că și eu cred că am un copil în Rusia, dacă l-o găsi acasă chiar nenorocitul care s-a încurcat cu tine, poate îl crește și el.
Ce zici d-le profesor, viața asta-i încurcată rău, nu-i mai bine să o lăsăm așa? Iartă-mă, mă duc să mai dau un telefon.