trebuia să fie altfel
începutul poemului
cu picioarele încrucișate
și mâinile fredonând primele trei măsuri
ea dansează fără a greși pasul
printre pleoapele apropiate
către voluptatea amară
a gândului
la ceai servesc pișcoturi
genunchi peste genunchi
ea nu dă explicații printre cuvinte
ritm culoare nuanțe
închizând ochii
de aceea nu se sinucide din dragoste
strângând în pumn conștiința resorturilor vieții
revărsându-se el se apără
risipind valuri tulburi
ca și cum nimic din toate acestea
tristețile unui suflet liniar
contorsionat în fraze lungi
lângă lampa verde a întrupărilor fără sfârșit
ar fi trebuit să fie altfel
de triunghiuri care se prăvălesc
într-o singură țeastă
frânte
de zăbala unor profetice tâlcuri
albul ce poartă patimă
într-o îmbrățișare stranie
tălăzuind amestec tulbure de lumină
și cenușă doar
pentru un singur stăpân