Parcă ti-as scrie o scrisoare, despre seceta ploiilor, despre nucii parjoliti... despre ochii tăi, cu care nu mai văd timpul instelat... despre vesmintele alea ponosite cu care umbli de parcă ai fi un pui de bodaproste... de pomană, ca nu prea le am cu randuielile bisericesti... asta neinsemnand ca n-am si eu un Dumnezeu, acelasi cu al tău... atata doar, că al meu nu stă inchis intr-un loc anume... Dumnezeul meu este peste tot, chiar si-n iubirea asta a mea pentru tine...
Of, Doamne, cată depărtare s-a lăsat pe marginea asta de lume unde locuiesc impreună cu singurătatea aglomerată, cu tăcerile astea zgomotoase...