M-am dus la un concert.
Un dobitoc...
și eu, și cel ce a strâmbat pianul,
parcă era un meci, sau mai degrabă niște lupte cu ciocanul.

Mă uitam pe scenă ca un bleg:
Transformat într-o armă de distrugere în masă,
pianul, încăput pe mâna unui terorist zevzec,
ar fi trebuit dotat, ca o asigurare,
sau un sistem de-auto-apărare,
cel puțin cu "airbag".
Măi frate...
vă jur:
Eram la un spectacol de karate.

Undeva, pe la jumătate,
cam două rânduri mai în spate,
o mămică, venită se pare cu copilul, interpretând totul ca o trântă,
a-nceput să plângă...
N-ați înțeles:
mămica plângea,
discret și pe-ndelete,
cu gândul probabil la banii pe bilete...
mongoloidul ăla mic, părea chiar că se distra,
în fond...trânta cred că îi plăcea.

La un moment dat,
Teroristul de pe scenă a dat dovadă de sensibilitate,
renunțând la pumni, în favoarea loviturilor subtile de karate
Lumea în delir: sublim!,
iar pianului: amin!

Finalul, apoteotic,
urcând sala în picioare, a fost cel puțin hipnotic:
De-acolo de unde eram,
am văzut "artistul" și cu curul pe pian,
iar muzica...o feerie...
chiar din dosul lui părea să vie.

La ieșire...m-a trăznit totuși o idee:
Nu le-o da prin minte ăstora să dea o lege?:
"Protecția la statu-n-cur pe pian"
...așa ca de... sfârșit de an...