Azi m-am ambiționat să închid și multă zăpadă între file și ea s-a răzbunat și mi-a spălăcit rîndurile.

Mai am un rol doar în acest peisaj celest. Și cînd îmi vine replica cel mai adesea tac și îmi înghit sarea cuvintelor.

Luna de paloarea albă și subțire a norilor prin care se străvede cerul.

E cerul înzăpezit în suavități de cenușă.

Departe - suflare-nsumată - închipuirea șfichiuiește-n crestele colinelor lumina.

Zăpezi cerești în spulber sub vîntul luminii.

Nebune, culorile toamnei izbucnesc excentric în sinucigașe degradeuri de verde, într-o ultimă sărbătoare a deznădejdii.

Fără nor, seninul se spălăcește. Doar prin spărtura norilor, cu albul exaltat de soare, albastrul devine grav, adînc, intens.

"Oamenilor bogați cerul, dat în plus, li se pare firesc. Pentru cei săraci, el își recapătă însușirea de har infinit." (Camus)

Cui îi place să privească cerul, o carte remarcabilă: Norii lui Petru Creția.