Cei mai mulți lași,
Apelează la stigmate trecute
Se convoacă stări lascive de lucruri
Întoarse de azi spre un ieri ticălos și gol
În care orele vor umple spații și linii goale, confuze
De stări de lucru, de sentimente și date
Care în prezent, ar arăta ca furturi veritabile.
De ce nu s-ar fura, cel mai simplu,
Copiind de la o mulțime, inspirații și modele de cuvinte
Pentru a se lăbărța, lăudîndu-se din trecut deja
Cu ceva ce nu au simțit.
"Am mai scris și în 1995 o carte, am aranjat cu tipografii
Dar o dau abia acum la legat, că atunci nu avusese cine să o scrie".
E o scuză penibilă dar fructoasă, pentru a apărea mereu primii, ei consumatorii de frumos, zeii jafului,
Ei, lașii, ei, ugigașii de temple și de cuvinte
Care copiază mereu azi și gînduri de mîine deja
Pentru a le arunca insensibil
Spre cianura trecutului lor auriu.
Un semn de carte, mai schimbi pe ici pe colo cîte ceva.
Nu simți, pentru că tu nu ai scris, tu nu știi să scrii
Dar te amuză să schimbi situații de timp și fraze
Și să le dăruiești generației tale.
Te fudulești, chiar dacă lacrima te amuză
Și nu înțelegi sufletul din ea.
"Ne orientăm numai spre surse productive
Pentru a culege de la izvoare sigure".
Lașii de azi, mîndrii de succesele cărților de ieri
Apărute clandestin la vreo tiparniță ambiguă a lașilor.
Mă grăbesc să închei și nu pun nici data.
Poate mă voi mira, citind mîine, că aceste versuri
Au fost scrise deja prin 1965 de altcineva.