lasă-mi tu genele peste privire, să mă învețe ele
geometria căderii irisului pe plan înclinat,
îmi este cald și-mi este bine,
am mîinile îndeajuns de libere
ca să te poată cuprinde
fără teamă că ești nisip,
fără teamă că sunt maree,
ce este copacul ăsta, pare castan,
părul tău e negru, nu-i așa,
negru de noapte fecundă
în care n-am știut să te dorm, Visule,
am putut doar să te îmbrac, direct pe piele,
încorsetat peste vicii și dorințe,
al meu, al meu, al meu,
pronume posesiv articulat pe o bancă,
țiganca trece cu vrăjile pe sub pantofii tăi,
face sens, eu fac drumuri,
respir trunchiat și ritm dansat,
de unde a luat Clipa
armonie cotropitoare,
cu ce magie ne-am ospătat,
ce copil ești tu, bărbate cu mers de foc,
arzi panourile toate să fie cald în cetate
nu vrei să fiu nimic fără umbra ta,
de aceea sfâșii toate omenescurile,
nu mă vrei lut - mă faci eter,
obrazul mi s-a pârguit
căci verde iar tu l-ai privit,
turcoază era femeia care mi-a arătat că te iubesc,
ca-s dunăre pe înserat, și dulce păcat,
lăncile nu își au rostul, renunță
cât încă flamura e albă,
du-mă fericire-n sus și izbește-mi delirul de vele,

am ieșit cu nebuna la plimbare, și-o sărut ca să mă vadă
al ei, al ei, al ei,
ea lasă privirea în pământ și știu că așa-mi face ea mie rugăciune, așa sunt eu victorios, gândesc că mă gândești, gândirea e "onanie de prestigiu", vorba lui taica Tuțea, ea zice, mă înnebunește și am să o bat, adică am s-o iubesc, viitor popular, constrâns să se facă doar dorință, doar...

doar speranță, vrei să spui,
încăpățânare lângă care aș putea să nasc,
cu pumnii strânși și măselele încleștate,
urlându-ți numele,
ca atunci în deșertul de după tine,
din urma ta, la plecare,
ce nenoroc sa fii târziu,
ce greu să fii devreme,
și câtă luptă Să Fii,
tropăie ienicerii în gând - medicii le zic hormoni,
e o eroare, nu ei te vor, ci vena aceea lungă pân` la cer
pe care ți-ai făcut derdeluș de iubire,
ea te urlă,
te absoarbe,
neasătulă,
black hole sun, won`t you come,
m-ai crede daca aș spune că m-am îndrăgostit
când ai dat definiție de "limerick",

ah, nu, fătuca aceasta se excită mental, creierul ei e sâmburele de-nghițit pentru insomnii și-absențe de mâine, să o sărut sau să îi spun de Goethe, ca să fiu sigur le fac pe amândouă, ca să fiu sigur că-mi moare în brațe și eu o resuscitez, uite, EU o resuscitez, și ea nu o sa mă lase vreodată de lângă cerebralul ei prostesc, și o să trăiască din sângele meu, o sa pășească din pasul meu, și o să vorbească din glasul meu, pe scurt, pe larg, pe lângă văi, o să fie
a mea, a mea, a mea...

Iar când o să alerge, nebună, o să se împiedice de posesiv și-o să mă facă Subiect.