până departe orb vedeam ceea ce alții nici nu-și închipuiau că se petrece
eram abia ultimul vers al cuvântului pe care-l gândisem
- de la orgasmul planetei până la murmurul demiurgului rugându-se
lui însuși –
atât de clar încât să distingi umbra tăcerii în singurătate
atât de altfel încât să auzi plânsul în somn al spiritului
- pluteam pe valurile unei mări depărtate însă tangajul nu se terminase
uneori vântul făcea să aud în adânc frunzele – stranii monede rostogolindu-se

mâinile înecaților le adunau
de pe piepturile umbrelor noastre