ce ai spune dacă te-ai afla în locul meu în toată forfota asta?
ce ai spune dacă ai susține cu privirea un perete al acestei gări
dacă te-ai ocupa de proiecția ideilor tale pe un perete atât de fragil
și nimeni nu ar înțelege filmul?
lumi imemoriale am traversat nemișcându-mă din locul acesta
numai prin mine aflându-se toate a căror vârstă se măsoară
din clipa-n care-au fost gândite
ascultă
sunt mai bătrân decât piatra căreia numai lacrimile i-au dat forme
(atât de singur stam încât mi se părea că fluviul acela se varsă în cer
sau poate că murisem de mult și doar amintiri ale noastre eram
noapte frenetică și bieți copii lucrând la iluzia vieții eterne)
dar sunt balanțe pe care vântul - nici măcar timpul – nu le înclină
desăvârșită Pace în lăuntru-mi
mai vulnerabil decât cerul și mai nevinovat decât ochiul cel orb
a cărui pleoapă ridicându-se distinge în dâra de lumină galbenă aceeași
auroră a morții
(toate pragurile de sus au căpătat bizară strălucire
din loviturile frunții sale)
abia când lacrimile tale trupului au întrecut măsura
ești corabia plutind fără teamă în orice suferință
mai mult nu voi spune ar însemna să explic prin mijloace brutale
o stare a omului care întrece divinitatea
și nimeni nu ar înțelege filmul