Memoria minei și identitățile
culturale europene


La modul general,exploatarea aurului, a sării, a cărbunelui, a parcurs aceleași etape în România, ca și în alte țări din Europa sau din lume. Tehnologia a evoluat lent, iar diversele descoperiri și invenții au dus treptat la creșterea producției extractive și a productivității miniere fără a exista în aceste activități, salturi spectaculoase în timp.
Exploatările miniere au grupat în jurul lor comunități umane cu o viață socială și culturală specifică.
În acest sens apare firească întrebarea: ce deosebește istoria mineritului din România, față de alte zone din Europa ? În loc de răspuns, menționăm că un program european – Cultura 2000 – vizează punerea în valoare a identităților culturale ce se pot distinge între ele și din perspectivă diferențiată a ocupațiilor cu pondere dominantă în diverse zone.

x
x x

Blestemul aurului

O primă particularitate în România o reprezintă faptul că țara noastră a fost și încă mai este, una dintre cele mai bogate regiuni în zăcăminte de aur din Europa, realitate prea puțin benefică pentru localnicii din spațiul Carpato-danubiano-pontic.
Acest aspect este concludent încă de acum 2000 de ani când, după cucerirea Daciei de către Roma imperială, multele tone de aur luate de la daci au dus la a doua mare inflație a aurului în istorie.
Chiar și după 1990, celebrii cosoni de aur din zona Sarmizegetusei, au fost exploatați și trecuți fraudulos peste graniță, (datorită neprotejării zonei); specula a făcut ca valoarea lor să scadă mult pe piața europeană.
În expoziția „Memoria minei” din Muzeul Național Tehnic sunt prezentate probe materiale ale exploatării aurului: șaitroc, mojar, dudă dublă cu presluș, șteamp pentru sfărâmarea minereului aurifer, un vagonet din lemn cu schimbător de cale și șine tot din lemn din zona auriferă Brad- Barza, considerat primul vagonet cu schimbător de cale din istoria tehnicii (sec. XVI –machetă) și multe altele. Alături de obiecte, probele imateriale menite să configureze dimensiunile multiple ale acestei meserii sunt de asemenea relevante: legendele, basmele, miturile, superstițiile generate de activitatea mineritului propriu-zis, au o mare încărcătură semnificativă din punct de vedere cultural,etnografic,tehnic și chiar al bogăției zăcămintelor.
Legenda mitologică a argonauților și a lânii de aur se regăsește și în zona Arieșului sau în alte văi cu ape din România, unde aurul aluvionar era exploatat cu blănuri de oi cufundate în apele râurilor. Acestea rețineau aurul aluvionar. Blănurile erau uscate la soare și vânt și apoi scuturate. Praful rezultat era un preconcentrat de aur ...
Pe Valea Mâzganei, pârâul aflat în județele Dâmbovița și Argeș, tehnica de exploatare a aurului aluvionar a fost mult timp practicată. În Muzeul Național de Istorie se găsește o brățară de aur din vremea neolitică, dovadă certă a tehnicii avansate de colectare și prelucrare a prețiosului metal.
La Muzeul Național Tehnic, în secția organizată în aer liber, se află un șteamp din satul Poeni, comuna Bucium, zona Abrudului folosit la sfărâmarea minereului aurifer (sec.al XVIII – lea).
Deși țara noastră a fost și este atât de bogată în aur, (vezi interesul actual și controversele pentru reluarea exploatărilor de la Roșia Montană ...) un adevăr apare axiomatic: rareori pământenii s-au bucurat de foloasele acestei activități. De aici și versurile intrate în conștiința publică:”munții noștri aur poartă ...”
„Blestemul aurului” a căpătat conotații politico istorice, care tulbură și în prezent activitatea diplomatică românească, vezi tezaurul de la Moscova, periculoasa tentativă de exploatare distructivă (din perspectivă ecologică) de la Roșia Montană . Totuși, exploatările aurifere sunt și trebuie să devină profitabile și pentru români.

x
x x

Infernal loc de recluziune

Sarea este unul din elementele esențiale pentru activitatea celulei vii, alături de calitățile chimice pozitive, rolul acesteia s-a dovedit a avea un impact major în apariția și dezvoltarea unor civilizații. În mitologia românească clorura de sodiu are o valoare neprețuită:„Te iubesc ca sarea în bucate” răspunde fiica de împărat când este întrebată cât de mult își apreciază tatăl.
Fapt este că și în zăcămintele de sare România este una dintre cele mai bogate țări din Europa. Există munți de sare la suprafață sau în adâncuri, în multe zone ale țării. Exploatarea sării a avut de-a lungul timpului o conotație cu totul specială în societatea românească. Cele mai grave fapte antisociale au fost pedepsite cu ani grei de recluziune la ocnele de sare,(infernal loc de detenție).
Și în acest domeniu, există unele particularități tehnice românești . În Muzeul Național Tehnic se află cea mai veche instalație populară folosită într-o salină din România. Este vorba de un crivac dotat cu un tambur uriaș, pe care se înfășura un cablu (odgon); se fixau la cele două capete ale acestuia doi vagoneți: unul cobora gol în salină în timp ce altul se ridica plin. Tamburul se rotea cu ajutorul a 4 perechi de cai înhămați, ce îl învârteau. Caii erau mânați de 4 căruțași care își aveau locașul în scaune atașate de câte un braț al tamburului.
Acest obiect este unicat în România și a funcționat în salina Praid între anii 1738 – 1950. În expoziția „Memoria Minei” deschisă la Muzeul Național Tehnic în 08 mai 2005 este prezentată o machetă la scara 1:10. Și alte fotografii, machete sau obiecte originale sunt relevante în exploatarea sării. Astfel, masa sculptată- piesă monolit din sare, (originalul se află în Muzeul Național de Geologie), premiată la expoziția internațională din Paris în anul 1898, apoi bustul sculptat în sare al lui Mihai Eminescu expus în salina Unirea-Slănic Prahova și Biserica „Trei Ierarhi” ridicată lângă cămărășia minei în folosul minerilor de către cămărașul Ioan Moschiu. Această biserică și nu numai, reflectă fondul creștin al identității noastre culturale și chiar al culturii europene.
Este interesant modul în care ing. Carol S Caracioni –(Crăciun) din Odorhei, Harghita (născut în 30 octombrie 1809) a contribuit la modernizarea salinelor din România. Pe lângă activitatea tehnică ingenioasă a acestuia privitoare la modernizarea salinelor, alt aspect trebuie însă relevat. Carol-Caracioni (Crăciun) era un profund umanist. După ce Alexandru D. Ghica a vizitat în 1858 salina Ocnele Mari și a fost foarte mulțumit de realizările tehnice ale inginerului Caracioni s-a adresat acestuia, întrebându-l:
„Om bun și brav, ce ceri de la mine ?”
„Nimic Măria Ta”, a răspuns el „decât să cadă lanțurile de la picioarele copiilor mei, pe răspunderea mea”.
„Fie !”
El inginerul îi pregătea și îi școlea pe ocnași pentru a-i învăța diverse meserii și a-i face responsabili din perspectiva reintegrării lor sociale. Elevii nu primeau pedepse umilitoare dacă nu învățau. Exista un scaun al rușinii. Cel ce greșea (sau nu învăța) era invitat să stea pe scaun în prezența celorlați colegi.
Ideea lui era că și în sufletele cele mai rebele se găsește ceva bun și nobil iar Caracioni acționa în consens cu spiritul creștin, al iertării, idee reluată și de Vasile Voiculescu în romanul „Zahei orbul”. Carol Caracioni, i-a sprijinit pe acești oameni eșuați și pe mulți i-a redat societății !
În 30 mai 1863, Carol Caracioni, își exprima ultima dorință.
„Dacă voi muri, mor cu cugetul curat și fruntea senină, ducând cu mine în mormânt, onoarea pentru România și pentru copiii mei mineri. Drept recompensă nu doresc altceva decât a fi îngropat în dealul din fața ocnei de la Slănic, ca să mai văd încă o dată creațiunea sufletului meu, opera vieții mele ... Tot ce știu este că sunt sărac, cu o familie numeroasă și am lucrat pentru România cu tot focul unui suflet entuziast și cuprins de o adevărată iubire și devotament.”
În 1870, a tipărit un memoriu de 16 pagini, „Istoricul salinelor din România”, unde sunt descrise Ocnele Mari, Slănic, Telega, Târgu Ocna etc.
Deviza sub care a lucrat ing. Carol Caracioni-Crăciun a fost: „Totul pentru onoare. Nimic din interes”, idei morale sub care a trăit și a murit acest mare Om.

x
x x

O lume fără Mozart

La fel de interesante sunt și unele aspecte din istoria exploatării cărbunelui.
Þări ca Franța, Germania, Anglia, datorită unei dezvoltări industriale intense, au avut nevoie de tot mai mult cărbune pentru mașinile cu abur, pentru centralele termice producătoare de curent electric ș.a. Istoria a reținut multe date privitoare la aspectele de ordin industrial, social și chiar cultural legate de exploatarea cărbunelui. În scrierile unor autori celebri, ca romanul „Germinal” al lui Emile Zola, este descrisă viața din orașele miniere sub diversele ei aspecte. Prăbușirea unor galerii și inundațiile din mine, devin evenimente apocaliptice pentru oamenii ce se retrag în niște firide, așteptându-și salvarea sau sfârșitul.
Azi, mai ales în Europa Occidentală, minele sunt în conservare și sunt transformate în muzee sau spații culturale. La noi în țară, este demn de subliniat ideea că exploatarea cărbunelui s-a făcut încă din timpuri străvechi. Cuptorul de la Ghelari pentru redus minereul de fier datând din sec. al IX-lea, funcționa cu cărbune din lemn/mangal, iar mult mai târziu, în sec. al XIX-lea mașinile cu abur aduse în România foloseau cărbunele extras din minele românești.
Cele mai bogate bazine carbonifere din România, în jurul cărora s-au dezvoltat comunități cu o activitate specifică, sunt cele de pe valea Jiului, a Motrului, a Argeșului și din zona Aninei,unde exploatarea a atins adîncimea de aproape o mie de metri.Viața într-o astfel de mină era dezumanizantă. Acest aspect este subliniat în pagini literare de o cutremurătoare forță de sugestie. Când Saint Exupery întâlnește, într-un tren un grup de mineri , zdrobiți de oboseală, apatici, însoțiți de un copil frumos, asemănarea acestuia cu Mozart, la vârsta de cinci, șase ani, îl izbește. Destinul lui este însă tragic. Efortul fizic desfășurat pe timp îndelungat, în condiții dure, duce la abrutizarea oricăror calități umane, chiar a celor de nivel excepțional. Muncitorii bolnavi, alcoolici, subnutriți îi apar lui Saint Exupery ca victime nevinovate, fără posibilitatea de a se salva. De aceea în volumul său „Zbor de noapte” afirmă „Mozart a murit”! Prin această constatare el arată că un copil de miner chiar înzestrat cu calitățile mozartiene, nu ar avea nici-o șansă să devină un muzician excepțional.
Și Mircea Eliade , în scrierile sale, face trimitere la alchimia Evului mediu . Orice metal printr-un proces de gestație, (ardere în timp în măruntaiele Zeiței Geea, este înobilat). Alchimiștii au dorit ca această înobilare să fie făcută prin scurtcircuitarea procesului de prelucrare din măruntaiele pământului și au încercat tot felul de procedee. Astfel ei au creat o filozofie a tehnologiilor de prelucrare a minereurilor de fier, cupru, etc.

x
x x

Se nasc la cald și le-admirăm la rece

În străfundurile pământului, se produc nu doar lucruri malefice ci și ”adevărate opere de artă”: geodele, florile de mină, cristale multicolore, rezultate ale unor adevărate miracole geologice. Și în flori de mină, România este la fel de bogată. Nouă ne revine doar privilegiul de a le admira expuse în vitrine securizate.Ametiste, cuarțul fumuriu și cel roz, blenda înșelătoare, stibina de Baia Sprie, pirita, calcitul, baritina ... sunt doar câteva din nemuritoarele flori extrase din minele românești.Cele mai reprezentative din ele fac parte din colecțiile Muzeului Mineralogic din Baia Mare, Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”Muzeului Național de Geologie și ale Muzeului Național Tehnic”Dimitrie Leonida”.

P.S.

Problema identității culturale în condițiile globalizării și a integrării României în Uniunea Europeană este îndelung dezbătută în diverse medii de către politicieni, sociologi, etnologi etc. A reflecta ceea ce este specific și totodată comun în cultura europeană a mineritului, a constituit ideea de bază în organizarea de către Muzeul Național Tehnic"Dimitrie Leonida" și Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române"Constantin Brăiloiu" a expoziției „Memoria minei și identitățile culturale în Europa”.
Cele 24 postere cu imagini ce relevă momente din istoria mineritului în Franța, Anglia, Belgia și Ungaria pun în lumină, alături de celelalte exponate românești, aspectele comune cât și particularitățile „Memoriei minei” în România și în Europa.

Nicolae Aurelian Diaconescu



Bibliografie :
1. Expoziția „Memoria Minei și identități culturale în Europa” deschisă la Muzeul Național Tehnic”Dimitrie Leonida” din București, în 08 mai 2005;
2. Pionierii epocii mașinilor, Nicolae P. Leonăchescu, Editura Ion Creangă, București, 1989;
3. Colecția „Flori de mină” din Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
4. Informații orale obținute de la Călin Ricman, coordonatorul Muzeului Național de Geologie.