femeie frumoasă ca o mare eu nu mai cred că ești adevărată oricare vânt mă duse niciodată nu am ajuns la țărmul gurii tale

femeie uriașă nesfârșită din trupuri ce-mi umplură corabia cu scrum oglinzi în putrezire sunt acum ca peștele ucis cu dinamită

privește cerul spune-mi după care demonic semn să nu mă rătăcesc pogoare-se de-acum pe ochiul meu regesc mulțimi de stele albe o ultimă ninsoare

făptura mea-n zadar se mai arată pe marea cea în fierbere amare sunt algele de falsă-nbrățișare pentru de-a pururi totuși fii binecuvântată