Loialitatea unui om, sta in demnitatea lui muscata pana la sange de credinta sa, mai mult sau mai putin profana. Daca nu ti-ai inselat niciodata aproapele, inseamna ca esti „Neatinsul” Insusi, paradisul neconstientizat, un univers de la care nu poti spera, decat o viata eterna, infinit marginita, in care asteptarile nu exista; lagar paradisiac, in care te dai cu capul de stanci, pentru ca vrei sa cunosti si durerea.
Timpul trece, sfarsit nu exista; si tot exist de nu mai stiu de unde; tin minte stanca, dar nu-i mai stiu locul si nici rostul. Am dat nimicul pentru-n tot si mor ca n-am nimic. Stinsul e-aproape, timp nu exista, parca ieri m-am nascut atat de aproape de moarte; dupa ce ai pascut iarba, pe care singur ai insamantat-o, dai de pamantul care a incoltit-o si-n care trebuie sa te duci, pentru-o noua recolta.
…Zile trec, anii tot trec, nu-i ora sa nu-mi aminteasca acest lucru; nu-i minut sa se nasca fara secunda fecunda a aducerii aminte a gandirii mele morbide. Nu-i inger sa spere pentru-al meu dus.
(Intruchipata fericire de zi, ingrozitor manifestata noaptea, a ajuns eterul prea slab pentru a-mi ameti mintea.)
Eu merg, parca scapat dintr-un lagar, disperat ca sunt liber, ingrozit ca nu ma vor tine picioarele, ca prabusit la pamant imi va parea rau dupa inumanul greu, dar verificat, suportabil si sigur.
De-ar fi revelatia ca-n carti, lumea de azi n-ar mai plange sub ruine; n-as mai fi micit de eternul ieri, n-ar mai fi plansul isteric al bucuriei, nici bocetul urlat de babe neroade; chiar nici credinta absurda, facuta pentru oameni de nimic, specimene, fie ele si culte, pacalite de mersul firesc al lucrurilor. Când creierul are un scurtcircuit, poti crede in orice; chiar si in Dumnezeu. Asta nu te poate ajuta si nici scapa de-o viata teribila; moartea fiind cel mai bun dat cu putinta.
Mantuirea e in tine insuti, cand poti muri fara a avea confirmarea permisiva si impaciuitoare a vreunui conflict neelucidat pana atunci.
Viata de dupa moarte, e ceea ce lasi in urma, chiar si testamentar, dar fara echivoc. Impacare confirmata de cei ce-ti supravietuiesc.
Astfel iubirea nu moare si e pomenita; aceasta este viata de apoi! …O vorba putrezind in gura celor ce se apropie de groapa.
Omul e atat de fatarnic, incat trebuie sa se roage la ceva deasupra lui, cu mult mai mult superior nesimtirii gandirii sale, ca stavila impotriva fiintei sale distructive. Ne credem tari si puternici, dar timpul n-asteapta pe nimeni; ne-nchide ochii la toti dupa prea multul adevar vazut. Omul ce-si pleaca ochii, e satul de vazut, ori mandru sub privirile celor ce il privesc.
… Acum, pravalesc pasi sub grele urme, pe bulevardul tineretii mele, pe pietre noi, sub smoala-nvechita, cu amprenta talpii mele si a inca unei tari. Respir greu din trecutul amintirii mele; vad prea rapid si mintea ma poarta in vechea cetate unde mai erau si cai si putere, unde un brat deschis inconjura infinitul.
Atat de puternic, incat iubeam strivind duios, ceea ce era in afara curtii mele.
Imi tipa si porcul prin gura, dar oamenii-mi spuneau ca sunt zeii multumiti de-a-mea jertfa. Cam multi oameni pentru-a lor gura flamanda. Mandria mi-era pusa la incercare. Cati erau pusi la protap pentru mine?
Eu practicam istoria, când abia se inventa pana pentru trandavi; si trebuia sa fii bogat si mieros contribuabil ca sa-ti transpiri parerea. Ma slaveau cu pana cand le aruncam bani, ori le taiam capul, ori ne depravam care cum mai puteam dupa atata bautura. Oricum dimineata se stiau cei sodomizati. Eu nu eram printre ei; cine avea curajul? Când capul iti poate fi zburat de un muritor, zeii nu mai conteaza.