femeia-copilă privește cuptorul.
primise moștenire două hematii diferite.
nu știa pe care o iubea mai mult.
nu știa dacă iubea

#

mărturisesc că am mâinile roșii
legată fedeleș
nu-mi simt picioarele, mamă
trupul - copaie
vorbește prin ochi
(ce expresivă e fetița asta
zice vântul

praful își adună umerii bezmetic
strigă
nicoleta...)

ploaia umbrește casa

#

trifoi și mimoze împinse peste gard
visez întruna garofița dragostei
urăsc mirosul de scorțișoară
iubesc

#

hematia moni
și hematia nicoleta
își spală păpușile într-o
picătură de sânge

#

palidă sunt eu, pe ulița satului
mișcându-mi haotic
mâini și picioare


bila rostogolită în praf
îmi linge urmele