Nosce te ipsum.... cu câteva clipe în urmă, intram pe ușa unui mare colegiu... se pare că mi-a influențat viața această "intrare" simbolica. N-aveam 18 ani, nu eram nebun, nu iubeam, dar aveam tot ce îmi doream.Cel puțin așa mi se părea, în inocența vremii.
Nosce te ipsum... era vremea râsului nostru... nosce te ipsum!!! Toată ziua eram bombardați cu această expresie. Nosce te ipsum!!!
Și-am crezut că așa va rămâne... un nosce te ipsum, undeva rătăcit(poate pe Marte...). În mintea mea nu-i loc de asemenea... esențe.
Și astfel s-au dus trei ani...
S-au dus... unde? Doar că... am remarcat faptul că nu mai sunt pe lângă "nosce te ipsum". Sunt chiar în el.
Și de-asemenea mai sunt în "fugit irreparabile tempus", ori în "vanitas vanitatum in omnia vanitat", sau mai grav, "carpe diem" ori "fortuna labilis". Cu toate că sună ilar, acestea au fost demonstrate fiecare în parte, toate la timpul lor. Nu mai seamănă a ceea ce-a fost cu câteva clipe în urmă, de fapt atunci....la origini. Nu mai sunt ființa fără personalitate și voință, ci aparțin spiritului universal, spiritului teatral permanent. Începe să aibă rost.... până când, într-o zi, apare din nou in fața ochilor mei căprui: "N-are rost...Răzvrătirea se întoarce...".