Eu și tu în aceeași veche stație
Pe care am construit-o cu mâini de ceară
Ce încet s-au topit una în alta
Eu și tu... un noi indistructibil
Ce pornea spre fericire...
Și un singur tren al vieții
Ce trece pentru o singură oară.
A trecut, ai tăiat ceara cu inima
Și te-ai urcat... eu și tu.
Un „NOI” format din eu și urma de ceară
Ce cade pe peronul unei gări
Umplută de fum negru... am ars.
Dar din cenușă spiritele se ridică,
M-am ridicat, am renăscut, aici, pentru ultima oară.
Timpul a fost lângă mine.
Am uitat acel „NOI”... acum sunt „EU”,
Doar „EU”... am uitat peronul.
Am plecat acasă... era doar un vis,
O obsesie care m-a părăsit.
Și acum am rămas cu o amintire... ștearsă
Fără urme adânci...doar o punte
Peste care am trecut...