Ieri a trecut, mâine a trecut și noi am ramas la fel. Încep să cred că rădăcinile noastre sunt mult mai adânci decât am încercat să le conturez prin cuvinte. Depașesc cu mult închipuirea noastră. Ne-am născut pentru a hrăni pământul cu ceea ce rămâne din ceea suntem acum, la sfârșitul unei călătorii pe care am cunoscut-o mai mult sau mai puțin așa cum ne-a fost arătată. Cândva doar am gândit-o și pașii mi-au stat în loc de teama că ea ar putea fi scurtă, iar acum o calc grăbit încercând să dau timpul trecut pe cel prezent și viitor, fără a realiza că dimensiunea ei are același sfârșit. Parcă te citești pe tine gândind la trecutul tău. Îți cunoști trăirile avute și încerci să-ți rupi rădăcinile pe care vremea ți le-a întins într-o capcană pe care numai tu o simți în jurul tău. Vrei să părăsești aceste locuri, căutându-te într-o altă dimensiune pe care o simți, dar nu o poți atinge fizic. Þi-absoarbe imaginația și nu-ți lasă timp să respiri ceea ce poți avea acum. Greu de crezut că vei găsi ceva ce te poate face să crezi ca azi vei putea alege între tine și cel din dimensiunea oglinzii. Aparent ar fi ușor. El nu gândește, nu știe ce-i lacrima de pe obraz, nu zâmbeste atunci cand ești trist, se bucura când buzele ți se unesc într-un zâmbet, este ceea ce-ți dorești a găsi la ceea ce poate n-ai avut. Cu alte cuvinte în spatele ei te afli în tăcere pe tine. Nimic din ce-ți tulbură viața nu-ți conturează imaginea ta în ochii tăi. N-ai plâns prea mult pentru a-ți ierta păcatele ascunse, n-ai fericit sufletele ce ți-au fost aproape, n-ai fost pentru tine ceea ce ți-a fost hărăzit de soartă. Ești departe de tot ceea ce-ți spun. Te-ai uitat pe tine în noi, iar noi am închis ochii pentru a te putea ascunde de cei ce-ți pot gândi pașii. Am găsit cuvinte care să ne justifice fiecare gest. Construim un scut din ele și le găsim un înțeles după cum dorim. Nu ne-am oprit niciodată să privim mai mult decât am făcut-o. Garboviți de superficialitate, zâmbim mărunt în fața realității, doar un sărut de copil ne reprezintă în fața sfârșitului și nici măcar acesta nu a lăsat lumina în spatele nostru. Am reușit s-o stingem, șovăind la fiecare pas de teama necunoscutului și a evoluției. Am involuat într-o evoluție ce este doar scrisă. Suntem niște umbre într-un tablou gol ce atârnă pe peretele unei lumi dispărute într-o cursă nebunească spre nevoia de a cunoaște mai mult decât vom putea înțelege vreodată. Te plictisesc? Atunci nu te opri din alergat și speră că într-o zi te vei trezi în lumea care te definește. Amintește-mă cu bune și cu rele, căci ți-am fost povară, ți-am fost copil, ți-am fost iubit, amant și chiar părinte. Þi-am fost puțin din fiecare și-acum te-am părăsit ajutându-te să pășesti în altă lume.