poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-04 | |
Imi place sa imi imaginez. Mi-am imaginat pana acum toata viata. De cand m-am nascut, de la prima gura de aer si prima data cand am vazut razele soarelui, pana la ultima gura de aer, ultima data cand am vazut aceleasi raze de soare. Si cate scenarii…toate nu aveau alt rost decat sa ma ghideze, sau asa cred eu. Mi-am imaginat, mi-am regizat fiecare moment al vietii. Stateam si…inca stau daca ma gandesc bine, de multe ori pe pat. Si imi lasam imaginatia sa isi aleaga o cale. Ma gandeam la casa pe care am sa o am. Vreau sa am o casa ciudata. Vreau sa aiba acoperisul in jos. Adica, pentru cine nu isi poate imagina, e o casa normala, construita cu susul in jos. Simplu. Vreau sa aiba doua etaje, de fapt un etaj si parter. Inca nu m-am gandit pe unde se intra in casa dar…asta e mult prea putin important. Si mi-am imaginat cam tot ce isi poate imagina un om…si mi-am imaginat cum am sa ma plimb pe munti, cum am sa merg la mare si am sa stau seara pe nisip, ce masina am sa am. Dar intotdeauna a fost un gol…de fapt nu era gol…era un loc pe care nu am putut si nu am stiut cu ce sa il umplu…si totusi nu era un gol. Nu pt ca am vrut sa las gol, pentru ca nu am putut sa il umplu, cand incercam sa imi imaginez ce e acolo…ramaneam fara inspiratie, fara imaginatie, fara cuvinte. Nu am putut niciodata. Si ma gandesc ca e mai bine asa. e prea ciudat sa ai toata viata clara in fata ta. Care mai e surpriza? Ce nu am putut sa imi imaginez? Cine va fi langa mine. nu am putut sa imi imaginez langa cine ma voi trezi in fiecare dimineata in patul meu mare din casa cu acoperisul in jos. Su mi-am putut imagina cine se ascunde in spatele voalului de mireasa din dreapta mea. Si de multe ori m-am intrebat de ce…dar intotdeauna o bucata din micul si nesemnificativul meu puzzle lipsea. Dar nu stiam asta. Stiam totusi ca imi lipseste ceva, nu stiam ce. Si cand ai aparut, ai pus, fara sa stii si fara sa stiu, bucatica de puzzle ca si cum ar fi fost cel mai firesc lucru. Si.. da! Acum totul avea sens. Desi nu stii si …poate ca nu ai sa stii mult timp de acum inainte, poae ca nici nu am sa iti zic, dar..mi-ai completat lumea. Si…la fel, nu cred ca vei stii niciodata ce inseamna cu adevarat zambetul pe care il am cand te privesc. Inseamna…ca esti totul pentru mine
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate