Motto(r): La început a fost:
http://www.poezie.ro/index.php/personals/78944/index.html
Apoi:
http://www.poezie.ro/index.php/personals/79573/index.html

Pe rachetă se însera. Ion Diviza stătea obosit pe marginea patului și moțăia, gândindu-se paralel și la transmisiunea directă prin telegraf a nașterii soacrei lui Genuneanu, pe care o terminase de curând. Silvia Caloianu adormi în brațe cu foarfecele, cu care tăiase buricul fătului.
– Pământ, pământ! strigă de odată Jupp B. Itter. Alergă într-un suflet în cabina lui Genuneanu și îl rugă să pregătească cele trebuincioase pentru aterizare. Dumitru se ridică din pat, își trase în grabă nădragii cu o mână, iar cu cealaltă scrise în jurnalul de bord:

Dup-atâția ani lumină
Ș-imponderabilitate
Vreau să bucur vreo creștină
Făr’ să duc patul în spate.

Ion avea obiceiul să dubleze mesajele, fie că îi tremura mâna încă de cu seară, fie că îl dădea de sminteală telegraful, care era un trofeu de război moștenit de la unchiu-său, deadea Vanea. După recepția primului mesaj pe agonia.ro nou-născutului i-au dat numele Nacsavi. După cel de-al doilea mesaj pe cel de-al doilea nou-născut, la insistența Victoriei Nichita, care a intuit eroarea lui Ion, l-au numit Ivășcan.
Evenimentul cultural s-a produs și în cadrul cenaclului membrilor site-ului poezie.ra (ra – domeniu cumpărat de Anda Andrieș din cheta pe care o făcuse), partener al site-urilor poezie.ro, agonia.ro și agonia.net. Știrea a fost preluată și de alți parteneri și partenere.
Deși tatăl natural și recunoscut al fătului era simulatorul lui Calimero, Jupp B. Itter, ca gentleman și comandor, și-a asumat responsabilitatea paternă, deoarece Calimero n-o prevăzuse pentru simulatorul său.
Genuneanu, după ce identifică sexul nou-născutului, urzea planuri de luptă pentru emanciparea simulatoarelor de amante, în care îl vedea aliat pe noul său cumnat.
Racheta se apropia cu viteză mare de Constelație și Genuneanu o puse în a patra viteză cosmică. Roțile dințate din cutia de viteze clănțăneau și uruiau încât o treziră pe Silvia.
Jupp dădu două semne de alarmă și tot echipajul se adună în sufragerie. Emoționat, Jupp își scoase chipiul de pe cap, îl strânse cu putere în mână:
– Doamnelor și domnilor! Se apropie clipa întâlnirii cu o civilizație necunoscută.
O boare de vânt cosmic, care veni prin hubloul deschis în camera lehuzei pentru aerisire, îi scutură cele câteva fire de păr din barba crusoeană. Comandorul apucă firele și le răsuci pe deget:
– Misiunea noastră se apropie de happy-end.
Ion simți cum îi alunecă ceva și își aminti că a ascuns în sân noua sa carte, „Opere telegrafiate”. Se uită în părți dar nu văzu pe nimeni, în afară de Silvia și Ioana. Apoi se aplecă discret și cartea reveni la loc. Jupp aprecie gestul de respect al lui Ion și continuă:
– Radarele noastre au reperat un obiect zburător neidentificat. După fotografiile făcute am constatat că este vorba de un catamaran, pilotat de Atropa Belladona. L-am trimis pe dl Cioacă-Genuneanu în cercetare, dar după analiza genetică a lichidului Atropei nu i-am putut identifica sexul. De aceea vă rog să evitați contactul cu această ozn.
Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Jupp B. Itter, după care au apărut doi condori uriași, ce urmau să-i conducă spre pista de aterizare. Genuneanu opri motoarele, scoase trenul de aterizare și periscopul. Deși era uzat, periscopul încă mai funcționa, lucru datorat în exclusivitate capacităților profesionale ale lui Genuneanu.
Ceasul de bord însă nu mai lucra demult, de aceea timpul era măsurat de clepsidra din zestrea Elenei Malec. Clepsidra indica ora aterizării.
Genuneanu urmărea prin periscop cum Florin Rotaru, pe care-l recunoscu după catarama centurii, semnala locul de aterizare cu o panglică tricoloră.
Trenul de aterizare se lovi de betonul pistei. După ce racheta se opri, Florin aduse două pietre și le puse sub roțile rachetei, conform regulamentului, apoi deschise ușa rachetei. După ce echipajul a coborât, Florin i-a îmbrățișat și i-a sărutat pe toți, apoi le-a raportat ultima sa epigramă, dedicată rachetei. (Textul a fost anexat la jurnalul de bord). Anda Andrieș le-a oferit tuturor câte o conservă cu inițialele sale.
Apoi oaspeții de pe îndepărtata planetă au fost invitați să viziteze Școcrilitul (Școala Criticului Literar – n.a.), unde elevii erau învățați să citească și să numere literele precum și alte lucruri utile viitorilor comentatori. Carmen Anghelina Andreea, directorul și directorul-adjunct al școlii, în pantaloni largi până la genunchi și mulați pe gambe, le făcu cunoștință cu elevii: Yness, care ajunsese pe Constelație cu mult înaintea rachetei, Maria Chereches, campioana Școcrilitului la aruncarea mănușii, și 2 tineri, care nu au dorit să se prezinte (din surse demne de încredere putem spune cu certitudine de 127 la 220 că pe unu îl chema DoDu).
În acest timp site-ul agonia.ro era în lacrimi. Lacrimi peste tot – în poezie, în proză și la personale. Epigramiștii duceau lupta pe viață și pe moarte ca să salveze măcar epigrama. Dar mâna de epigramiste abia de reușeau să țină piept valului de lacrimi, care făcuse mari ravagii mai ales în partea asiatică a site-ului. Fiecare agonist era înarmat cu câte o găleată a câte 0, 10, 50, 100, 105, 120 și 200 l, în care erau stoarse lacrimile. Cisternele în care se colectau lacrimile se comercializau pe site-ul www.man-ele.ro.
Elia David se porăia cu telegraful, care nu mai dădea nici un semn de viață. Doar uneori, datorită modernizărilor făcute de Radu, se aprindea un beculeț roșu. La fiecare aprindere a beculețului Maria Prochipiuc scria câte un comentariu, în care insera câte o imagine de 8888X6666 pixeli.
Lui Bogdan i se făcu dor de foarfece.