Oricat de ciudat ar parea, uneori ma gandesc ca nu este indeajuns, ca poate trebuie mai mult decat sa incerci sa fii optimist.
Cand zici in sinea ta ca totul incepe sa intre pe un fagas normal, cand incepi sa te indragostesti, sa fii liber si sa te bucuri, cineva, cumva sau ceva , se intampla si senzatia euforica dispare si te trezesti cu picioarele bine infipte in pamant si iti dai seama ca nu te poti misca, ca esti blocat intr-un noroi greu si vascos, si incepi sa vezi soarele cum dispare la asfintit si odata cu el incepe sa dispara si senzatia ca poate ceva iti poate reda sansa fericirii.
Iar acum in acest moment imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca nu exista nici o cale spre fericire, ca fericirea e calea, si daca este asa de ce la majoritatea ne pare atat de greu de gasit!