poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-24 | |
Mă ghemuiesc in fața dorințelor mele, fiindcă dintre noi te aleg pe tine. Te’am ales de cand eram doar un fir de praf într-o lume trecută. Am calatorit mult până să ajung aici. Multe amintiri imi sunt sugrumate de vremuri și incerc sa le eliberez pentru a-ți fi arătate. Poate ca ceea ce-ți lipsește se gasește undeva în ele, de aceea încerc să gasesc o fisura in trecutul lor. Voi incerca să mă strecor acolo unde fizic nu voi putea ajunge. Daca am să fiu orbit de durere și n-am să mai gasesc drumul spre tine? Daca vor fi toate într-o limba uitată și voi rămane captiv în neputința de a o ințelege? Voi încerca să-ți strig spaima de a nu te pierde rămânând captiv acolo unde am crezut că voi ințelege ceea ce nu-ți sunt. Mă simt pierdut printre străzi înguste, mărginite de case ce se îneaca în umbrele norilor negri ce’așteaptă să mă înghită într-o furtuna lăsată peste mine de furia gândurilor de care nu te-am ferit. Garduri clădite din cuvinte ce le-am rostit pentru a mă putea ascunde atunci când nu doream să mă privești se prăbușesc peste mine. Mi-e frig. Stau ghemuit la marginea unei păduri de voci ce par a fi ale mele. Mă recunosc…sunt speriat de ceea ce se intampla. Mă ascult spunând cuvinte pe care le-am regretat într-o clipa următoare. Sunt eu cel ce spune astfel de vorbe? Este o pedeapsă pe care trebuia s-o trăiesc alegand drumul spre ceea ce încerc să-ți fiu într-un ultim ceas? Teama îmi îngheața sângele. Vreau să ies, vreau ca cineva să-mi audă strigătul mut și să mă scoată cât mai repede din scorbura creată de ceea ce am fost. Nu pot să strig, nu pot să merg, nu pot face nimic.Incep să tremur…pamantul se mișcă sub mine, padurea se despică…gemetele ei mă îngrozesc, dar în același timp o speranță că totul se va sfârși se face simțita. Pământul se cască și totul este înghițit odată cu mine. Un zgomot asurzitor, face ca vocile pădurii să se stinga în adancimea lui. Am scăpat îmi spun, dar în următoarea clipă mă îngrozesc că poate abia acum începe coșmarul călătoriei mele. Oare ce sunt? Închid ochii și-mi las trupul să fie inghițit de hăul ce avea să mă poarte spre…nu vreau mai mult, nu vreau! Vocea îmi revine încetul cu încetul și încep să sper că poate cineva mă va auzi. Tremur…ochii îmi sunt deschiși brusc și o lumină puternică îmi pătrunde prin fereastra pleoapelor. Cineva... liniștește-te…liniștește-te…te privesc…vocea ta astupă strigătele coșmarului. Acum te văd…ești lângă mine. Îmi vine să plâng și să-ți spun că m-am temut în fața unui vis, pe care n-am reușit să-l străbat pentru a-ți aduce cele promise în rugăciunea dinaintea nopții. Sunt neputincios. Acum am ințeles că toți avem o teamă pe care nu o vom putea învinge pentru nimic in lume. Dar, înțelegerea ta îmi dă speranța că într-o zi mă vei ierta pentru nefericirea de care nu te-am ferit atunci cand eu am fost coșmarul pe care tocmai l-am trăit. Iartă-mă!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate