poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-24 | |
Ca o femeie interesantă, căreia i s-a descheiat cămașa pe stradă, în fața a câteva zeci de bărbați, mă întorc acasă târziu în noapte după un surogat de viață mondenă, după un bacșiș prea mic lăsat taximetristului, mă întorc în gaura neagră a blocului meu, pentru că administratora n-a plătit lumina la timp, pentru că nici eu nu am achitat întreținerea la timp, mă întorc în apartamentul închiriat unde noaptea nu pot să dorm pentru că vecinii de deasupra se ceartă sau fac sex într-un pat care scârțâie, iar ziua plânge câinele n-am depistat cărui vecin. Mă întorc să mă droghez cu imaginea bărbatului care a murit, după ce ani de zile l-a chinuit o femeie bolnavă, pentru că și ea a murit odată cu boala ei.
Femeia nu putea să umble pe stradă și se îmbrăca în spaime pe care le tricota noaptea din iubirea bărbatului care a murit peste mări și țări, probabil în brațele vreunei sirene. Bărbatul e în toate zidurile și în strigătele de pasiune ale vecinilor de deasupra și în scâncetul animalic pe care îl aștept zi de zi să îl ascundă pe al meu, de femeie fără bărbatul ei, de femeie cu bărbatul ei în patul altei femei. Dar bărbatul tău a murit, așa spui ! Nu-i adevărat a venit azi noapte în visul meu, era tot așa de înalt și brunet și frumos cum îl știam. Cu bărbia îmi sprijinea fruntea în poziție verticală. Eu eram între cer și pământ pentru că bărbatul mă susținea cu capul lui. Inseamnă că bărbatul n-a murit, dar nici femeia bolnavă ! Au murit amândoi cu mări și oceane între ei. Au rămas alții. Au rămas cei doi care acum mulți ani au dansat o noapte și l-au văzut pe bărbatul care acum e în brațele altei femei și pe femeia căreia i s-a descheiat cămașa pe Calea Victoriei. Bărbatul era un fel de Ulise, atâta doar că, deși el pleca, tot el o aștepta pe Penelopa să vină. Când a venit în sfârșit n-a avut curajul să o lase să își arate fața. Obrazul nu mai era din lut și nici măcar nu era asuns sub vreun văl sau fard sau fond de ten. Atâta doar că și el era altul. Cel așteptat. Nu mai știa să vină. Așa că mă îngrop nu într-un vis de seară și nici în gaura neagră cu prea multe scâncete, nici în problema lui Isabelle Rivere care tot vrea să știe ce e cu Camilla și cu Charles, că vezi doamne prima iubire e cea care contează. Nu, astea sunt visuri, aberații la fel ca bolile și urletele de animale. Eu nu mă îngrop, aștept să fiu strigată pe nume.
Femeie interesantă și uneori frumoasă căreia i s-a descheiat cămașa în văzul tuturor bărbaților din lume, am venit de peste mări și țări sperând să te găsesc. Nu îți cer nimic, pentru că nu aș ști cum să o fac, pentru că nu îmi ceri nimic. Vreau doar să te văd și să încerc să te cunosc. Vreau să mă cunoști. Eu sunt bărbatul care a dansat o noapte cu tine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate