The limerick is furtive and mean.
You must keep it in close quarantine,
Or she sneaks to the slums,
And promptly becomes
Disorderly, drunk and obscene.

Morris Bishop



Ma plimb de ceva vreme printre versurile postate pe Agonie si iata ca inca n-am vazut pana acum vre-un limerick. Am vazut nenumarate haikuuri si o pletora de sprintene catrene, ba chiar si cateva tertine gratioase, dar nici un limerick, cat de mic. M-am hotarat in consecinta sa-mi iau riscul introducerii acestui gen de poezie in sa(i)t, si intampla-se ce s-o intampla. La urma urmei, o incercare literara nu poate fi intampinata decat cu una dintre cele trei rele ale lumii iluzorii: indiferenta, acceptare sau rejectare. S-au dus fericitele vremuri cand cadeau capete pentru un sir de semne.

Acum, nu pentru cei care stiu la fel de bine ca si mine (scuze pentru o readucere aminte de care nu aveati nevoie), ci pentru ceilalti (da, bine, inteleg, daca pana acum nu stiati ce este acela un limerick, nu intentionati sa stiti nici de acum inainte), ce este limerick-ul?

O definitie concisa ar suna cam asa: o poezioara din cinci versuri, alcatuita dintr-un cuplet si un triplet, ale carei rime sunt dispuse dupa tiparul aabba. Versurile 1,2 si 5 sunt de regula mai lungi decat 3 si 4. Anumiti puristi ai genului insista ca versurile lungi trebuiesa contina trei silabe accentuate, in timp ce versurilor scurte nu li se acorda decat doua. Cam asa:

da da DUM da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM da da DUM

Daca tiparul de rima trebuie musai respectat pentru obtinerea unui limerick, politia literara a genului e destul de ingaduitoare cu numarul de silabe accentuate si ultima data cand am intrebat, amenzile erau mici.

Pe langa faptul ca e compus din cinci versuri in modul amintit, limerickul trebuie sa fie amuzant. Amuzamentul poate fi nevinovat, dar mai adesea putin deocheat, iar ultimul rand trebuie sa contina o poanta de buna calitate, cateodata subtila, alteori scandaloasa, iar alteori impletind cu dibacie ambele calitati.

Unele guri rele zic ca a fost nascocit pe la 1700, de niste soldati irlandezi care se intorceau de la rezbel din Franta, catre oraselul lor natal, Limerick. Si cum veneau pe cale, cantau niscai cuplete vesele, carora din decenta nu li s-a dat o forma scrisa. Cu timpul a fost preluat de britoni si de mostenitorii lor culturali de peste ocean si strans cu usa intre cei cinci petreti ai formei fixe. Dar daca libertatea versificarii a disparut, atractia pacatului e mai vie ca niciodata.

Multe limerickuri sunt jucause, dar rareori profunde. Genul e eminamente vizual si exista o categorie masiva de limerick-uri obscene, scabroase si ireverente. Cele mai bune - un deliciu - sunt rareori pomenite in public. Cateva din subiectele de capetenie sunt: deflorarea virginelor, tavalirea in noroi a celebritatilor si enumerarea superlativelor trupesti.

Arta este fireste cum sa spui totul fara a spune nimic vulgar in sine. Cuvintele care nu isi au locul intr-un dictionar nu isi au locul nici intr-un limerick. Unul dintre preferatele mele in acest sens ii apartine lui W. Baring-Gould. Din reverenta, n-am sa incerc sa-l traduc. In definitv intregul e mai mare decat suma partilor:

A widow whose singular vice
Was to keep her late husband on ice
Said, “It's been hard since I lost him
I'll never defrost him!
Cold comfort, but cheap at the price.”

Momentan inchei incercarea de prezentare a limerickului, care sper ca va gasi o umbra de interes intre amatorii genului scurt. Voi incerca sa-mi sustin vorba cu fapta cand voi gasi cateva subiecte curatele si demne de interes. Pana atunci la buna si reciproca re-citire!