În clipe de somn mă preling
printre ruinele fericirii descind:
răsare-n gheața moale
a lacrimii,
o floare
ale ei petale
mofturile tinereții,
n-tăcerea zgomotoasă a vieții.
Cordonul de argint
mă ține împietrit
trezindu-mă ademenit
de-o voce delirînd ascetic:
nu plânge,
pădurea are loc și pentru tine
te va-mbăta cu un cuib de viespii
pândit de vipere adormite...
...cu inima amăgită,
apăs degetul pe-o pleoapă
zbătândă și orbită.
ca o rutină ...
dragostea-i mioapă.