Este cumplit să suferi…
Totul își pierde valoarea, iar timpul alunecă greu, ca o himeră negată de iubire;suflul etern se pierde-n lutul aspru al lacrimei și eul devine gheață.E cumplit să nu ai un rost în lumea cu izvoare și stele și nori…
Suferind pierzi din frumusețea de alături,dar…te înalți.Găsești trepte care cândva erau doar aer;găsești lumini ce se pierdeau alteori în freamătul clipei.
Este cumplit să suferi…
Te rupi de lume, uiți sa mai trăiești cu adevărat,devii un freamăt de tăcere,un fior care nu mai știe rostul acestei lumi, te sfâșii,dar găsești Eternul și fiecare răspuns dat vieții devine un mister alungat din văile rostirilor sufletești…