De vină-s ghioceii stăpâni pe viața mea
ce-n ei ascund petale de crivăț și ninsori
revin să ne învețe, când pleci de-atâtea ori,
ce lung ne fi-va drumul și părul ars de nea.

În cartilagii strâmte, cu fulgul strâns în oase
Nu mișcă decât geana crescută-n glaciar
Topind în gheața verde smaraldele când, iar,
Înlănțuiți, sub vremuri, de primăveri ne coase.

(Iarna păzește poarta cu săbii de ghețar.)

Mi-s ierburile toate un rug de așteptare,
Ai pașii strânși în globuri, ca sferele de foc
Rotesc prin axa lumii și zumzet ventriloc
Trudește dinspre trupuri renașterea din floare.

(Iarna păzește poarta cu ochii strânși a joc,
E primăvară doar când pleoapa ta mă doare...)
................
De vină-s eu, nu cuibul de argintat covor
ce își ascunde franjuri sub viscol și ninsori,
reînvățăm din urme, uitând, de-atâtea ori,
ce verde primăvară e-n albul vestitor.