eu sunt lătrarul spart al acestui coiot obosit
mirosul lui putred carnea lui tare
sunt ultima respirație dinspre moarte
un junghi la limita dintre umbră și animal
urletul lătratul urina lui urât mirositoare
sunt chiar uitarea de sine în sine
putreziciunea unui destin înclinat spre întuneric
sunt răgușeala acestui cântec pe care-l violează umbra lui
sunt strigătul borderline care alungă stihiile ielele și gnomii
un monstru ce se înfruptă din durere ca să poată orbi mai curând
sunt placenta mucegăită a tristeții împingând nașterea spre un verdict cumplit deja înfăptuit
sunt sângele de pe lama jugularei lui strălucind jucăuș ca un izvor amar în lumina violentă a sorții

sunt lătratul spart al acestui coiot obosit