În zadar încerci!
Sunt prea uscată de sevă ca apa vie să mai urce
vreodată să îmi inunde vinele vlăguite...
Lumea pe care am clădit-o cândva s-a năruit toată,
iar eu rătăcesc năucă pe străzi în speranța de a regăsi
iluziile ce mi-au hrănit în trecut tinerețea.
Îți privesc chipul îngrijorat...În zadar!
În spatele ochilor tăi îți văd goliciunea,
o mare atât de inaccesibilă mie...
Sunt prea multe măști reci în jurul meu,
iar eu rătăcesc pierdută, fără azi, fără mâine,
și mă simt încolțită de aceste stranii arătări,
triști călători ai unor lumi străine.
Mă înăbuș sub privirile lor greoaie!
Noapte tăcută...
Privesc în liniștea mea bolta înstelată
și mă întreb ce se ascunde în spatele-i:
Ești Tu, Doamne, sau este HAOSUL ?