Mi-am abandonat fiinta, si n-am nimic sa-mi cer. Ma rog doar spiritelor spre a-mi deslusi calea inimii si a constiintei. Cetatea din calea tuturor rautatilor, constiinta, incearca sa ma faca sa pricep ceea ce n-am vrut toata tineretea: sa inteleg limpede. Ce-are de gand sa-mi mai explice Biblia in acest noiembrie tarziu?
Cum sa intelegem limpede ceva in viata? Niciodata n-am stiut ce e cu materia „separata” si cu materia „unitara”; credeam ca sunt doua entitati opuse. Dar, citind mai profund, am realizat ca sunt chiar doua probleme diferite, dar legate de doua evenimente complementare. Pentru ideea de separare, citeam si repetam Cartea lui Daniil, cu descrierea lui Nabucodonosor, iar pentru intelegerea lucrurilor legate de unitate -reflectam asupra Evangheliei dupa Ioan, versetul privitor la camasa lui Christos. Conform spuselor lui Daniil, pentru Sf. Scriptura -intelegerea trebuie sa fie limpede. Exemplul acestuia cu statuia lui Nabucodonosor este graitor in acest sens: statuia avea capul de aur, pieptul si mainile de argint, pantecele si soldurile de arama, pulpele de fier, iar picioarele erau parte fier si parte lut. Prin aceasta Imparatia va fi parte tare, parte sfaramicioasa, adica lutul nu se amesteca cu fierul, adica intelegerea Sf. Scripturi trebuie sa nu se amestece cu nimic, sa fie o intelegere clara.
Haina lui Christos, mai precis camasa, era fara cusatura, fiind „de sus tesuta in intregime”. Aceasta camasa dintr-o bucata simbolizeaza unitatea Bisericii; mai mult, se repeat de multe ori in Scriptura ca vesmantul Fecioarei Maria -care semnifica tot Biserica, era, potrivit Bibliei, de diferite culori. Astfel, unitatea poate coexista cu diversitatea.
Se pare ca e valabila asertiunea: „Nil novi super terram” („nimic nu e nou sub soare”), dar noi nu stim sa descoperim. Prietenia cu Sf. Scriptura aduce limpezime in intelect, spulberand obscuriti si confuzia gandurilor. Cred ca ateismul e mai mult pe buzele decat in inima omului, deoarece ateul nu a inteles limpede nimic. Ateul se afla in singuratate, sau cum spun latinii: „magna civitas, magna solitude” („o mare cetate inseamna o mare singuratate”). In vidul lor nu e goliciune, ei doar „nu au gandit in inima lor”, caci e corect a spune: „nebunul a zis in inima sa”, si nu „nebunul a gandit in inima sa”. Alunecand pe cerurile de cuvinte ne prabusim atingandu-ne-n zbor aripile doritoare de sprijin; imediat sub aripile noastre zarim marile oceane ale necunoasterii de sine. In aceasta lume, cuvintele omului nu raman pe pamant mai mult decat roua pe frunze, dar sunt contabilizate posteritatii in acel „dincolo”. Un om invata de la sine, iar cand nu se descurca trebuie ajutat. Uratenia interioara se poate schimba si uneori favorizeaza inaltarea; sufletul unui necredincios azi poate mirosi maine ca vioreaua. Chiar si specialistii in parfumuri au recunoscut ca vioreaua raspandeste in aer, cand e neculeasa, cel mai dulce parfum.
Ce ne duce spre o intelegere limpede a Faptelor? In primul rand, exista o atractie a Nestiutului, ceva „nici dinspre nici catre”, „nici oprire nici miscare”. Ni se pare ca avem stari de anamnesis, de cunoastere a lucrurilor prin trairea aceluiasi fenomen intr-un timp trecut. Asezam fenomenele invers, avem o ameteala construita-n noi, o mostenire, dar, daca vom invata cum sa intelegem lucrurile, vom vedea ca e nemantuit orice vesnic trecut sau prezent.
Trebuie sa trecem de la „imi pare” la „evident”, sa deosebim culorile intermediare si sa intelegem profunzimile sunetelor. Da, ar trebui sa credem si in lumea diferita a sunetelor! De aceea nu iubim nici fanaticii religiosi, acei egoisti in toleranta religioasa, cei ce nu au inteles notiunea de unitate in diversitate, cei ingusti in afirmatie, limitatii crestini. Intre crestinul ipocrit, cel ce urmeaza poruncile lui Moise cu ipocrizie, si omul laic de morala, il apreciez mai mult pe ultimul. Omul de morala, spiritual, cu aer filosofic, judeca si admira, pe cand crestinul ipocrit doar imita, si o face prost. Dar, chiar si asa, mi-e dor de toti cei care doresc sa intelegem limpede rostul nostru aici!