E ora 22.51, e luni seara și am decis să-mi scot gândurile la plimbare, pe aleea vieții. De data asta însă nu le voi lăsa sa zburde libere călcând in paradoxuri gri, ci le voi pune in lesa rațiunii, desigur vor incerca să se zbată,îmi vor sfâșia carnea, dar nu vor reuși sa mă doboare. Legile voastre mă țin în picioare, deși sunt fade. Au fost sădite de voi în embrionul minții mele, le-am udat zi de zi cu apa voastră vie și au prins rădacini, îmi vine greu acum sa mă dezradacinez, dar știu ca asta e singura cale prin care pot fi denumit moralmente liber. Legile pe care le creați, normele pe care le impuneți sunt simple diversiuni,menite a mă împiedica să ma uit înăuntrul meu, v-a fost frică de ce as putea descoperi. Nu puteți tolera să vi se spună că sunței putrezi din punct de vedere etic, nu vă puneți la îndoială niciodată autoritatea morală și vă creați acel sentiment caldicel, acel credo că orice ați face, substanța voastră fundamentală rămane pozitivă. Adunați judecați si sfaturi în acelasi pachet, "doua la preț de unu", dar ce preț, prețul sufletului meu. Știu că înainte am avut un suflet curat, o simt asta în degetele mele, ultimile picături mi s-au scurs acum 2 minute, n-am vrut sa vă cumpar sfaturile așa că mi-ați croit un suflet corupt pentru a vă vinde marfa. Nu vă ințeleg legile,cum aș putea să înteleg o lege pe care nu o pot combate, si căreia nu îi mă pot supune?