M-am blocat aici, plângând,
Temându-mă că nu sunt bun de nimic,
Sau cel puțin așa a zis monstrul din cafea
Care mă soarbe neîncetat în dialogurile noastre perfide.
Ginecolog al jeleurior de tinichea,
Așa se răsfrânge viu poezia mea,
Diavolii mă ocăresc și mă venerează în același timp,
Mă sărută cu limbile lor de ciocolată,
Apoi când mi-e viața mai dulce
Mă scuipă cu noroi și sânge și cad
Printr-ale lor antene parabolice
Care prind posturile suspansului.
Era să uit că sunt amnezic,
Dar bine că mi-a adus aminte poezia
Căci altfel îmi cream o personalitate schizofrenică
în care trăiam
și alături de care muream.