Faza 1: Contemplarea.
Ce este o pizza? Cumva este o bucata de grasime arsa, amestecata cu bucati gretoase de peste

si rosii? Poate avea salam, branza, drace'! am si vazut unele cu patrunjel (!!!)...
Sau cumva o pizza este intaiul semn al globalizarii? Mancarea saracului intr-o tara a

cunoscut aceeasi istorie ca multe alte mancaruri ale saracilor din alte tari... La inceput,

pizza era un biet amestec, coctail culinar, daca imi permiteti, facut italieni: coceau aluat

in cuptoare, cu un peste putrezit, cu o buca' de rosie si-o ceapa pusa ca garnitura... apoi,

daca reuseau sa nu-si borasca matele in timpul ingurgitarii, poate, si subliniez *poate*,

reuseau sa digere indeajuns de mult ca sa le ofere energia necesara urmatoarei zile de munca

istovitoare care aducea atatea dezamagiri si atatea deziluzii incat te face sa te intrebi

"Cum de ce se mai supun oamenii acestia la dogmele bisericii, cand tocmai biserica le ia

mancarea de la gura?!"... dar nu mai intru in istorie... nu o cunosc indeajuns de bine, si

nici nu imi doresc acest lucru. Probabil as fi oripilat...
Faza 2: Ridicarea din farfurie.
Eram la Mall acum cateva zile... nu la mall-ul vechi, ci la acesta nou: *Plazza* Romania.

Eram cu o prietena. Discutam. Ca sa mearga mai bine discutia, luam un pepsi si o buca' de

pizza. Daca esti intr-o "plazza" asta mananci... bine ca nu eram in Romania Square, ca

devenea chiar amuzant. Schimbam impresii. Ei ii place. O intreb "ce?". Ea nu raspunde. Nu

stie. Eu, baiat de treaba si lipsit de ganduri negre, continui: "A fost mos craciunul

imbracat in albastru din reclama pepsi? sau cel imbracat in rosu din reclama coca cola? a

fost exploatarea lipsita de scrupule a nevoii umane de a-si mintii si de a-si deziluziona

copilul? a fost cantitatea de toxine eliberata de nenumaratele magazine? A fost, nu! nu

poate fi! A fost cumva etajul plin cu lenjerie de dama in care gaseai 3 femei (mda...

babe...) si in rest numai barbati de la 17 ani in jos si de la 45 in sus?"
Nu stia. Nici eu nu stiam. Mancam din pizza.
Faza 3: Muscatura.
Fata de care va vorbesc imi este prietena buna. Doamne iarta-ma, o iubesc din tot sufletul si

ii pot ierta orice. Asa cum stiu ca nu ar trebui sa fac. Oamenii trebuie sa-mi urmeze

exemplul daca vrem unificare. Oamenii ar trebui sa arunce cu pietre in mine daca ar vrea sa

evite autodistrugerea...
De ce spun asta? "Nu stiu" ar veni raspunsul ei. Al meu? Globalizarea este o problema.

Fiecare vrea sa castige. Aducand toti oamenii impreuna (toate culturile, rasele, religiile,

gandirile, *CULTURA!*) impreuna vom avea o perioada lunga in care ne-am simtii cu totii bine,

profitand unii de altii. Insa omul ramane om. La un moment dat iti dai seama cand cineva

profita de tine. Atunci ai doua solutii: rezolvi situatia, sau o lasi sa escaladeze. In

general oamenii prefera teapa. Stiti teapa nu? cum nu? foarfeca preturilor pentru dolari fara

acoperire in aur va spune ceva? presedinti alesi dintr-o turma de lupi imbracati in oi?

tiganul din autobuz care iti canta "Dechide usa mai crestine! Da si camasa dupa tine!"???
Dar nu de astfel de lucruri am vorbit. Nu mi-a mers destul capul sa deschid subiectul. Am

vorbit de moda. Am vorbit de cum nu mai e bine sa te tii de mana, fiinda "Asa e mai nou!". Am

vorbit de cum frumusetea nu mai conteaza, ci cantitatea de piele expusa. Interpretati cum

doriti, cititorilor, unora le plac si femeile grase!
Am vorbit de cum trebuie ea sa se imbrace din cauza dorintei ei de a fi "cea mai". Aceasta

dorinta nu e doar in domeniul frumusetii, ci si in cel al educatiei. Ea *vrea* sa aiba cele

mai mari note. Nu conteaza cat timp stapaneste informatia, dar cat timp este necesar, e "pe

val". O intreb: "De ce vrei sa arati ca esti superioara". Raspunde cu multe cuvinte, bine

intortocheate. Zambesc. Imi aminteste de discursul lui Marshall Mathers de la "The Shady

National Convention". NU-i nevoie sa-l cunoasteti. E o parodie la adresa discursurilor

politice in general. Dupa cum spuneam, zambesc. Nu zic nimic, nu vreau sa o supar. Daca i-as

spune cat de copilaresc este comportamentul. Cat de egocentric... intr-un fel. Cat de

arogant. Nu scric vorbe pe ea. Schimb subiectul. Mai imbuc din pizza. Sorb din bere.
Faza 4: Merita nume? Sfarsit?
Stiti de oferta de la... nici nu stiu cum se numeste restaurantu'... Pentru fiecare pizza

cumparata iti da o bere. Colesterol, grasimi nenecesare, si o pisoarca rece care inca n-a

terminat de fermentat. Asta e berea: un lichid galben, puturos, care si-n stomacul tau mai

"fierbe". Cum spuneam... sorb...
Gandul mi se duce la imensele fabrici de facut bautura... episoadele de la simpsons cu "Duff:

Light, Dark and Regular"... toate trei venind prin aceeasi imensa conducta. Complexe imense

de distilare, baruri scumpe care iti cer si camasa sa-ti iei un suc, dar daca fluturi o

bancnota de 10 mii iti aduce un box de bere. Six pack, ii zic americanii.
Termin cu sirul gandurilor. Nu merita sa existe in companie asa placuta. Ma intorc la

prietena. Se uita in gol. La ce te gandesti? De fiecare data mi-a dat un raspuns uman.

Niciodata "La nimic". Situatia ma bucura. "Ma gandeam cat de bine o sa-mi vina cu dress-ul pe

care l-am cumparat." "Da... a fost scump, dar a meritat. Cat ai dat pe el? 400 de mii?"

"Cinci" "Ah!"...
Ne ridicam, plecam. In mall, petrecerea continua. Copii de 5 ani sunt in bratele unei tinere

de 20 cu barba alba si cu un sac de dulciuri. O fraza, "Mos Craciun, imi doresc ca parintii

mei sa fie din nou impreuna!", imi ajunge la ureche. Imi opresc o lacrima. Sunt in aceeasi

situatie. Dar macar nu am 5 ani. Macar copilaria am petrecut-o cu parintii. Ce sa-i faci daca

nu mai e "la moda" sa pastrezi aceeasi parinti o viata intreaga.
"M-am distrat" imi zambeste prietena. "Si eu", minti subsemnatul.