Ura, ura, a fugit Dictatorul ! A căzut Dictatorul, jos, jos, ura, ura. M-am bucurat și eu la vremea respectivă, sincer. Și prost.Prost am fost. Pentru că am crezut marea minciună națională, pentru că am crezut marea prostie. Pentru că am crezut că ceva poate fi schimbat în mod radical de altceva.
Am fost proști cu toții. Pentru că ne-am bucurat că pentru schimbarea lui Ceaușescu au murit nevinovați. Chiar era nevoie să se întâmple asta ? Chiar era nevoie ca pentru a-l da jos pe Ceaușescu să moară măcar un singur om ? Chiar merita acest "efort", această tragică și donquijotească acțiune viața elevei sau a studentului sau a militarului în termen ? Părerea mea sinceră, de azi este că nu. Părerea mea sinceră este că am fost mințiți în modul cel mai josnic, pe față, de cei care vroiau să se legitimeze în sânge. Și am fost mințiți, pe față, de cei care doreau să-și păstreze poziția acolo unde au fost. Ceaușescu era mort și ambalat oricum. Poate c-ar fi căzut victimă unui atentat, peste două luni. Poate c-ar fi murit răpus de cancerul de prostată de care suferea. Poate că ar fi fost dat jos de la tribuna celui de-al XV-lea Congres unde tovarășul Ion Iliescu, plin de mânie proletară l-ar fi înfierat ca un om care a întinat "nobilele idealuri ale socialismului".Ceaușescu era mort și el știa acest lucru. Fiecare soldat ucis, fiecare nevinovat omorât erau câte un cui pe sicriul său. De aceea Ceaușescu era sincer când spunea că n-are nici o legătură cu teroriștii. Însă teroriștii am fost noi. Noi cei care am ieșit ca proștii, noi cei care chiar am crezut că se trage la Televiziune sau la Radio. Teroriștii am fost noi, cei care ne uitam blocați și ne întrebam cum Dumnezeu armata țării pentru care se deduseră bani grei nu era în stare să facă ordine. Ne întrebam de ce Dumnezeu trebuie să distrugă armata Biblioteca Universitară și Muzeul Național, ce comandant atât de tâmpit poate da ordin să se distribuie arme civililor, ce comandant atât de tâmpit poate scoate lumea la măcel. Noi cei care știam că existau planuri amănunțite la armată vizând lupta în localitate, cu fiecare clădire, fiecare tufiș chiar, cu câmpurile de tragere, etc., etc. Noi care ne-am dat seama pe 22 seara ce comedie infamă și rușinoasă se joacă. Și pentru ce ? Pentru a rămâne la comanda armatelor niște gunoaie cu chip de om gen Topliceanu ? Pentru ca activștii de linia a doua să ia puterea ? Pentru a asculta diversele babeturi demente gen spunând cum și ce e cu libertatea ? Cu libertatea de expresie pe care ele și-o câștigaseră din sângele acelor nevinovați, uciși printre altele și de amăgirile mincinoase de la "Europa Liberă" ? Pentru a vedea reînviate partide trimise demult la coșul de gunoi al istoriei ?
Suntem vinovați cu toții. Pentru nevinovații care au murit, fără să se gândească că armata poporului poate trage în popor. Pentru nevinovații care au căzut crezându-l pe Brateș și pe amicii lui de la TV. Pentru cei care și-au închipuit că se poate face din rahat bici și dintr-o țară de iobagi o democrație.
Suntem vinovați cu toții. Mame și tați care și-au lăsat copii în stradă, colegi care nu și-au oprit colegii să iasă "la Revoluție". Secretara noastră de partid trăise pe propria piele 21 Decembrie. Pe 22 a pus să fie sudată ușa de la intrare, pentru ca oamenii să nu plece la măcel. Dar au plecat. Și au căzut tați cu copii mici, au căzut proaspete inginere, au căzut. Și au înjurat-o pe ea, cea care vroise să-i salveze.
Doar cei morți sunt puri. Iar noi, cei în viață, ne scurgem zilele cu sângele lui Ceaușescu și al morților celorlalți pe mâini. Până ce vom ajunge și noi acolo.