poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2092 .



Pomul cu prea multe roade își pierde crengile
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Diana ]

2004-11-13  |     | 



În viață ne gândim întotdeauna cum putem fi primii, cum putem lua puterea și simpatia tuturor. Ne construim de mici, inconștient, o lume cu dorințe ascunse și planuri inconștiente. Facem totul pentru a atrage atenția: râdem prea mult sau plângem prea mult. În general, suntem caraghioși. Dar, pentru că toți vrem același lucru, nu ne dăm seama. Îi copiem pe cel care credem că au viață perfectă și ajungem să ne pierdem eul nostru pentru că numai așa ne închipuim că suntem în căutarea lui, când de fapt nu facem altceva decât să fugim de noi înșine și să căutăm gloria, victoria, puterea prin care credem că vom putea zâmbi tot timpul. Căutăm de fapt fericirea, pe care, tot așa, credem că o căutăm. Ea este. Suntem orbiți de putere și dorință de superioritate și nu putem trăi momentul. Trăim în trecut, plângând și suferind, având procese de conștiință, gândindu-ne cum putem face rost de mai mult, facem planuri pentru o viață mai bună, viață pe care nu o putem trăi, pe care ni se pare că o trăim. Când în sfârșit ne atingem scopul, descoperim că am uitat să trăim, suntem obosiți, înaintați în vârstă și ne dăm seama că de fapt nu avem nimic și vrem mai mult. Acum însă lipsește puterea pentru a munci, dorința pentru a avea mai mult. Vrem întotdeauna să avem ce nu putem, să părem ceea ce nu suntem. Suntem toți la fel, mai mult sau mai puțin și cu câteva excepții.
Ar trebui însă să privim în jur, nu numai în față, să căutăm drumul în spate, în dreapta sau în stânga, nu să dăm cu capul de peretele din față, până murim, când noi credem că de fapt trăim. Mulți nu au puterea de a lupta și se cred perfecți, când de fapt plâng în interior, dorind o viață mai bună. De fapt, suntem toți egali și la fel, cu același țel și frică: să nu pierdem ce nu am câștigat, agățându-ne de tot din jur, nefiltrând evenimentele, înghițind tot, fiind presați de timp, de dorința de a ajunge undeva, fără să știm când ajungem, neștiind ce ne dorim. În sfârșit îmbătrânim și murim, fără a fi trăit, cu o fericire închipuită și incompletă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!